Italia: Insulte rasiste și amenințări cu moartea asupra unui român, proprietarul unul club de pescari

- Conținut sponsorizat -

A insultat și a amenințat cu moartea un cetățean român rezident în Italia, apoi, folosind un spray de vopsit cu culoare galbenă a scris pe iarba unei peluze cuvântul „țigan” lângă care a desenat un craniu.

S-a întâmplat la „Paradiso del Mincio”, un loc din Mantova dedicat pescarilor care este gestionat de românul Ilie Ștefan. Un localnic s-a prezentat acolo în după-amiaza zilei de ieri și nu numai că l-a atacat verbal și l-a amenințat pe conaționalul nostru, dar a dărâmat totodată la pământ și poarta de la intrare, apoi a pornit o drujbă și a tăiat cauciucurile mai multor mașini parcate în zonă, precum și un copac cu care a blocat intrarea în pe proprietatea clubului. Apoi l-a amenințat din nou pe conaționalul nostru cu moartea.

Bărbatul român a alertat imediat autoritățile, iar agresorul a fost identificat ca fiind D.A., un cetățean italian în vârstă de 42 de ani cu un cazier judiciar foarte lung. Acesta a fost denunțat în stare de libertate, cu promisiunea că la următoarea abatere va fi arestat și închis.

- Mai multe după publicitate -