Italia închide magazinele, cu excepția celor de primă necesitate. Conte: „Este momentul să facem un pas în plus”

- Conținut sponsorizat -

„Acum, acesta este momentul să facem un pas în plus. Pasul cel mai important. Italia va rămâne în continuare o zonă unică, Italia protejată, dar acum decidem să închidem și toate activitățile comerciale de vânzare în detaliu, cu excepția magazinelor cu alimente, a celor de primă necesitate și a farmaciilor”, a anunțat premierul italian, Giuseppe Conte, într-o conferință de presă ținută în seara zilei de miercuri, 11 martie 2020.

„Atenție! Nu este nevoie să alergați pentru a cumpăra mâncare din supermarketuri. Vom închide însă magazine (cele care nu distribuie alimente – n.r.), baruri, restaurante, lăsându-le posibilitatea să facă livrări la domiciliu. Vor fi închise de asemenea saloanele de coafură, centrele estetice, se vor închide și cantinele care nu garantează distanța de siguranță de 1 metru. În ceea ce privește activitățile productive, activitățile profesionale, trebuie luate măsuri pe cât posibil pentru a se lucra de acasă, trebuie încurajate vacanțele și concediile plătite pentru angajați. Fabricile vor putea, evident, să-și desfășoare proriile activități productive, cu condiția să instituie protocoale de siguranță adecvate pentru a proteja lucrătorii, cu scopul de a se evita contaminarea”, a mai adăugat Conte.

Așadar, prin decretul-lege din 11 martie 2020 , guvernul suspendă pe tot teritoriul italian, pentru următoarele 14 zile, activitățile comerciale cu amănuntul, activitățile care oferă servicii de restaurant (inclusiv baruri, pub-uri, restaurante, patiserii) precum și activitățile cu servicii personale, cum ar fi saloane de coafură, frizerii, centre de estetică).

Rămân deschise, cu condiția să asigure distanța de siguranță între persoane de minim 1 metru, următoarele tipuri de activități comerciale:

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • hypermarketuri;
  • supermarketuri;
  • magazinele alimentare de tip discount;
  • micile magazine cu alimente și alte magazine cu diferite produse alimentare;
  • magazine care vând cu amănuntul produse congelate;
  • activități comerciale care vând computere, periferice, instrumente de telecomunicații, electronice de consum audio și video, electrodomestice;
  • magazine specializate care fac vânzare cu amănuntul de produse alimentare, băuturi și tutun;
  • benzinării;
  • cele care vând cu amănuntul echipamente de informatică și telecomunicații;
  • cele care fac comerț cu amănuntul produse de fierărie, vopsele, sticlă plată și materiale electrice sau termo-hidraulice;
  • vânzare cu amănuntul de echipamente sanitare;
  • comerțul cu amănuntul de articole pentru iluminat;
  • comerțul cu amănuntul de ziare și reviste;
  • farmacii;
  • cele care vând cu amănuntul în alte magazine de specialitate medicamente care nu sunt supuse prescripției medicale (parafarmacii);
  • cele care vând cu amănuntul articole medicale și ortopedice în magazine de specialitate;
  • cele care vând articole de profumerie, produse pentru toaletă și pentru igiena personală;
  • cele care vând cu amănuntul produse pentru animale domestice;
  • cele care vând cu amănuntul materiale pentru optică și fotografie;
  • cele care vând cu amănuntul combustibil pentru uz casnic și pentru încălzire;
  • cele care vând cu amănuntul săpunuri, detergenți, produse pentru lustruire și conexe;
  • cele care vând cu amănuntul de orice tip de produs prin intermediul internetului;
  • cele care vând cu amănuntul orice tip de  produs prin intermediul televiziunii;
  • cele care vând cu amănuntul orice tip de produs de comandă prin poștă, radio sau telefon;
  • cele care vând cu amănuntul produse prin intermediul distribuitoarelor automate;
  • cantine și catering continuu pe bază de contract;
  • catering cu livrare la domiciliu;
  • exerciții  comerciale pentru administrarea alimentelor și a băuturilor plasate în zonele de servicii sau alimentare situate de-a lungul drumurilor, autostrăzilor și a căilor ferate sau a stațiilor din aeroporturi;
  • instituțiile de servicii bancare, financiare și de asigurare;
  • activități comerciale din sectorul agricol, zootehnic și agroalimentar, inclusiv lanțurile de furnizare de bunuri și servicii din aceste sectoare;
  • activititățile care oferă servicii de spălătorie industrială;
  • alte tipuri de spălătorii sau curățătorii chimice;
  • servicii funerare și activități conexe;
- Mai multe după publicitate -