Italia a început testarea pe autostradă a pasagerilor din autocarele și microbuzele care vin din România

- Conținut sponsorizat -

Așa cum a anunțat cu câteva zile în urmă consilierul în domeniul sănătății al Regiunii Lazio, Alessio D’Amato, au început să se facă de vineri, 7 august, la bariera autostrăzilor Roma Nord și Roma Est, controalele și testele serologice rapide pentru Covid pasagerilor de la bordul autocarelor și microbuzelor care provin din România, Bulgaria și Ucraina.

Primele teste (aleatorii) au fost efectuate pasagerilor din trei microbuze și toate au avut rezultat negativ, informează Today.

Măsura efectuării testelor la bariera autostrăzilor, înainte de intrarea în capitala italiană, a fost luată după ce mai multe autovehicule de transport pasageri care proveneau din țările enumerate mai sus evitau controalele din autogara Tiburtina.

„Cazurile pozitive la testul sierologic vor fi imediat izolate și supuse testului molecular (tampon)”, a explicat Alessio D’Amato, care a mulțumit operatorilor Serviciului Regional de Sănătate și a unităților mobile Uscar și a subliniat „colaborarea prețioasă a Protecției Civile Regionale, Polstrada și companiei Autostrade”.

Creșterea numărului de cazuri de coronavirus în țările est-europene, precum România, Ucraina și Bulgaria, a îngrijorat autoritățile italiene. În consecință, reprezentanții Regiunii Lazio au pus în aplicare un sistem de depistare a posibilelor cazuri pozitive.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Începând de vineri, 31 iulie, pasagerii care sosesc în autogara Tiburtina (Roma) din aceste trei țări sunt supuși nu numai testului serologic, ci și așa-numitului „tampon rapid”. Testele de seroprevalență sunt active și în stația de autobuz din Anagnina (Asl Roma 2). Pentru cei care sosesc la Roma din România, Bulgaria și Ucraina cu autoturisme proprii este disponibil un centru „drive-in” la spitalul Forlanini (piazza Carlo Forlanini – Asl Roma 3).

Trei regiuni din Italia au adoptat măsuri suplimentare pentru cei care sosesc din România, Bulgaria și țări non-Schengen

Începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile.

Autoritățile regionale pot adopta unele măsuri suplimentare, în funcție de evoluția datelor epidemiologice, privind condițiile de intrare pe teritoriul regional. Vă recomandăm să vă informați cu atenție privind măsurile valabile în regiunea în care doriți să călătoriți. Citiți aici măsurile suplimentare pentru cei care sosesc din România, Bulgaria și țări non-Schengen adoptate de regiunile Abruzzo, Lazio și Toscana.