Italia în revoltă, demonstrații violente „împotriva celor care ne condamnă să murim mai degrabă de foame decât de viruși”

- Conținut sponsorizat -

Demonstații care s-au finalizat în cele mai multe cazuri cu lupte de stradă au avut loc luni seară, 26 octombrie, în toată Italia. Șoferi de taxi și proprietari de săli de sport, proprietari de restaurante și muzicieni, barmani și mici întreprinzători s-au adunat toți împreună, în piețele marilor orașe și în fața instituțiilor regionale, strigând „libertate, libertate” și manifestând toată furia lor „împotriva celor care ne condamnă să murim mai degrabă de foame decât de viruși”. Dar, printre ei, așa cum era de așteptat, și agitatorii centrelor sociale, ai extremei drepte și ultrașii. Prefecții au primit instrucțiuni de a folosi forța împotriva demonstrațiilor violente.

La Torino, în Piazza Castello petarde și sticle incendiare au fost aruncate spre sediul administrativ al Regiunii. Manifestanți care purtau haine cu glugă au răsturnat mașini și au distrus ferestrele magazinelor de lux din Via Roma. Magazinele Apple, Gucci, Geox, au fost jefuite, iar manifestanții au fugit urmăriți de polițiștii care au recunoscut printre ei extremiști și ultras. Aceștia din urmă au ripostat aruncând cu pietre și cu cocktailuri Molotov.

Banda de huligani a jefuit tot ce le-a stat în cale, au distrus zonele în aer liber ale acelorași baruri și restaurante ai căror proprietari ieșiseră pașnici pe stradă, la manifestația convocată în Piazza Vittorio, pentru a spune „nu” închiderii unităților, așa cum prevede noul Dpcm. Cel puțin doi polițiști au ajuns la spital, alături de un fotograf lovit în cap de o sticlă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În piața Castello, în fața teatrului Regio, noaptea războiului de gherilă s-a încheiat cu hidranții care încercau să stingă un incendiu în care ardeau trotinete electrice și platforme de lemn. Zece persoane au fost arestate de poliție, din care cinci erau ultras. De asemenea, au fost blocați doi nord-africani care profitaseră pentru a-și umple gențile cu haine și genți Gucci.

Dar nu s-a întâmplat numai la Torino. Revolta declanșată acum trei zile în Piazza Plebiscito din Napoli, a reușit deja să se răspândească de la un capăt la altul al Italiei: Torino, Milano, Trieste, Lecce, Viareggio, Pescara, Catania, Cremona. Italia în revoltă.

Violențe și la Milano, unde printre manifestanții care se deplasau de pe Corso Buenos Aires spre sediul regiunii Lombardia existau și cei care au început să arunce cu pietre, sticle și petarde. Barierele de la Giro d’Italia au fost aruncate pe scările metroului, distruse terasele  barurilor și restaurantelor ai căror proprietari ieșiseră să demonstreze pașnic în stradă cu câteva ore mai devreme.

Tensiune și la Napoli, în Piazza Plebiscito, luminată pe tot parcursul serii de luminile intermitente ale vehiculelor poliției. Aproximativ o sută de oameni au forțat cordonul poliției și au dat naștere unui marș neautorizat către sediul regiunii Campania, în timp ce în Salerno casa guvernatorului De Luca a fost blindată de forțele de ordine.

- Continuarea după publicitate -

La Roma, în Piazza Montecitorio, Giuseppe Conte a întâlnit o delegație a protestatarilor și i-a asigurat că de data aceasta banii de subvenții vor ajunge imediat. Dar când, așa cum s-a întâmplat și în fața unui restaurant de pe Via Santa Lucia din Napoli, a apărut în mulțime un sicriu și manechinele a doi chelneri spânzurați, manifestanții au început să se agite, demonstrând că Italia este pe punctul de a deveni un butoi cu pulbere.

La Ministerul de Interne a fost declanșată starea de alertă maximă și indicațiile care au fost date prefecților sunt cele de cea mai mare fermitate împotriva oricărei manifestări de violență, permițând în schimb, sub control strict, demonstrațiile pașnice, de protest legitim.