Italia: O femeie română a fost găsită moartă în mare. Autoritățile spun că s-a sinucis

- Conținut sponsorizat -

Corpul fără viață al unei femei în vârstă de 44 de ani, de cetățenie română, a fost descoperit de un trecător în dimineața zilei de 23 noiembrie 2019, lângă stâncile digului din partea de est a localității italiene Civitanova Marche, provincia Macerata.

Macabra descoperire a fost făcută în jurul orei 11:45 de sâmbătă, iar femeia nu avea asupra sa acte de identitate, ceea ce a făcut ca identificarea corpului să fie mai dificilă. Pe deget însă victima avea o verighetă pe care era gravat numele soțului ei și data căsătoriei.

La un moment dat, după ce au aflat despre găsirea unui corp în mare, o familie a contactat autoritățile îngrijorată că ar putea fi vorba despre un membru al familiei, o româncă în vârstă de 44 de ani care era măritată cu un cetățean italian din Civitanova. Rudele femeii nu mai știau nimic de aceasta de câteva ore bune, după ce a ieșit și nu s-a mai întors în casă.

Din păcate, temerile rudelor au fost confirmate în momentul în care au identificat cadavrul la morga din zona Civitanova Alta. Identificarea victimei a avut loc în prezența comandantului portului, a medicului legal Roberto Scendoni, precum și un operator de la poliția științifică.

Potrivit informațiilor relatate de autorități, pe trupul femeii nu au fost găsite semne de violență sau răni, iar toate indiciile arată că ar fi vorba despre o sinucidere. Nu se cunosc însă motivele care au împins-o pe conaționala noastră să recurgă la acest gest dramatic sau cum a ajuns în apă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Reamintim, ca de obicei, tuturor românilor din Italia că avem la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:

  • Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
     – http://www.azzurro.it
     – http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
     – Telefon 19696
  • Telefono Amico
     – http://www.telefonoamico.it
     – Telefon: 199 284 284

Tot pe teritoriul Italiei mai este în curs, proiectul ”Itaca”, care oferă ajutor, susținere, informații și instrumente utile pentru depășirea depresiei. Cei interesați pot suna la numărul verde:

800.274.274 sau pot trimite un e-mail la linea.ascolto@progettoitaca.org

Deasemenea, Fundația IDEA(Istituto per la ricerca e la prevenzione della depressione e dell’ansia), a pus la dispoziție numărul verde: 800 538 438.

Discuțiile cu persoanele calificate, ședințele cu psihologii, au toate un caracter de confidențialitate secret, nicio informație privitoare la pacient, la afecțiunile sale sau la terapia folosită nu pot deveni publice fără acordul expres al acestuia.

- Continuarea după publicitate -

Foto: De Marco