Italia, eveniment: Dincolo de gratii/Oltre le sbarre, volum de poezie românească tradus în limba italiană

- Conținut sponsorizat -

Misiunea Română „San Cristoforo” din Friuli Venezia Giulia, la Udine din anul 2002, în colaborare cu Arhidieceza catolică de Udine și cu Centrul Internațional de Studii asupra Culturii Române la Universitatea de studii din Udine organizează evenimentul intitulat „Dincolo de gratii/Oltre le sbarre”, care cuprinde momente dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri a românilor (1918-2018), se arată într-un comunicat semnat de pr. prof. Ioan Marginean-Cocis.

În cadrul evenimentului se va desfășura următorul program artistic și cultural:

  • 29 octombrie 2018 – 11 noiembrie 2018: expoziția fotografică a spațiului român, intitulată „MARAMUREȘ” a fotografului Octavian Vasile POP, la „Atrio di Palazzo Antonini” (Via Petracco 8 – Udine);
  • inaugurarea Anului Academic2018/2019, cu studenții cursurilor de limbă și literatură română cu participarea prof. agregat Alessandro Zuliani și a d.nei prof. Raluca-Mihaela Levonian, noul lector la Udine trimis de I.L.R.);

Vineri 9 noiembrie, 2018

„Chiesa di San Cristoforo”, la ora 17:30, va avea lo prezentarea cărții de poezii în traducerea italiană „Le sbarre, le mie croci. Poesie dal gulag romeno (1951-1964)” de Ioan Ploscaru, Ed. Feeria, Firenze. Întâlnirea va fi moderată de: prof. Cristina Marginean Cocis (autoarea romanului Zero Positivo, Gaspari Ed. 2016 deja prezentă la Salonul Int. De carte de la Torino, 2017) în dialog cu unul dintre îngrijitorii ediției italiene, prof. Marco Dalla Torre, invitat special de la Milano. Momentul poetic va fi însoțit la chitară clasică de către tânărul Marian Tătatru, din Udine, elev al maestrului Laurențiu Storica de la Trieste.

Vor fi de față autorități civile și ecleziastice, E. Sa Mons. Andrea Bruno Mazzocato, Arhiepiscop de Udine; domnia sa Cosmin Victor Lotreanu, Consul General al României la Trieste; domnia sa Pietro Fontanini, Primarul orașului Udine; Mons. Luciano Nobile, „Arciprete” Catedralei din Udine. Ajunge de la Paris părintele dr. Cristian Dumitru Crișan, Visitatorul Apostolic pentru credincioșii Români Uniți din Europa Occidentală și Coordonatorul național pe Italia al Parohiilor Române Unite, Greco-Catolice; Un ex-cursus istoric asupra Centenarului Marii Uniri a românilor va fi prezentat de către arh. Paolo Tomasella, responsabil pe plan cultural (assessore alla cultura) al Comunei Montereale Valcellina (PN).

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În piața San Cristoforo, în fața bisericii San Cristoforo, începând cu orele 19:00 va avea loc un scurt spectacol de dansuri folclorice române și friulane. Grupul folcloric român „Voie bună” din Sacileși Grupul folcloric friulan „Pasian di Prato” din Pasian di Prato și prezența specială a fraților Onofrei (Caroline și Emanuel Mihai) perntru un moment artistic: dans de societate.

Evenimentul a obținut patronajul Ambasadei Române la Vatican; patronajul Consulatului Generale al României la Trieste; patronajul Primăriei orașului Udine și patronajul Universității de studii din Udine.