Începând de vineri, 11 februarie, autoritățile italiene au decis să elimine obligativitatea purtatului măștii în aer liber pe tot teritoriul național, nu numai în regiunile din zona albă. Se vor redeschide și discotecile, iar termenul de valabilitate a certificatului verde Covid a fost modificat.
De vineri în toată Italia nu va mai exista obligația de a purta mască în aer liber. Astăzi, ministrul Sănătății, Roberto Speranza, va semna ordonanța de eliminare a restricției: chiar dacă o regiune intră în zona galbenă, portocalie sau roșie, folosirea măștii nu va mai fi obligatorie în aer liber, informează Corriere della Sera.
De asemenea, tot de vineri vor fi deschise discotecile, dar vor putea intra doar cei care au „green pass rafforzato”. La discotecile în aer liber se va putea sta fără mască. Limita de capacitate a tuturor cluburilor de dans nu poate depăși 75% în aer liber și 50% în interior, față de maximul autorizat.
Obligația de a purta masca Ffp2 la interior rămâne, deși cu reguli diferite. Se va folosi masca de protecție cu ocazia spectacolelor deschise publicului care au loc în aer liber și la interior, în teatre, săli de concerte, cinematografe, localuri de divertisment și pentru competiții și evenimente sportive care au loc la interior sau în aer liber, Ffp2 trebuie să fie uzat. Ffp2 trebuie purtată pe toate mijloacele de transport pe distanțe lungi și în toate mijloacele de transport public local.
Mai rămân în vigoare alte numeroase măsuri, începând cu certificatul Covid consolidat – „green pass rafforzato” (eliberat persoanelor vaccinate și vindecate de Covid) care se folosește pentru toate activitățile sociale și certificatul de bază (eliberat cu test antigenic valabil 48 ore sau molecular valabil 72 ore) valabil și pentru a merge la muncă (pentru cei peste 50 de ani este valabil „green pass rafforzato”).
În zona galbenă, portocalie sau roșie restricțiile nu sunt valabile pentru cei care dețin certificatul Covid consolidat – „green pass rafforzato”.
Termenul de valabilitate a certificatului verde Covid începând din 7 februarie
- Pentru cei care au avut Covid și apoi au primit două doze de vaccin, certificatul Covid este valabil șase luni de la ultima administrare a vaccinului.
- Oricine a primit două doze și apoi a avut Covid, are certificat Covid fără dată de expirare.
- Cine a primit trei doze de vaccin are certificatul Covid fără dată de expirare.
- Cei care au primit două doze de vaccin, dar nu își administrează a treia doză, au certificatul verde valabil doar șase luni de la ultima doză.
Starea de urgență expiră în Italia pe 31 martie. În cazul în care curba epidemiologică continuă să scadă, starea de urgență nu se va extinde. În acest caz campania de vaccinare ar urma să fie gestionată urmând procedurile obișnuite, probabil cu conducerea încredințată direct Protecției Civile.
Este posibil ca obligația de a deține certificat verde Covid să rămână valabilă pentru accesul la spectacole, pentru desfășurarea activităților sportive în interior și pentru a intra în magazine cel puțin până pe 15 iunie, când expiră obligația de vaccinare impusă acum cetățenilor în vârstă de 50 de ani.