Italia: Cristian, 26 de ani, găsit fără viață în apele reci din Veneția. Tânărul român era dat dispărut

- Conținut sponsorizat -

Deznodământ trist pentru Cristian Ștefan Spînu, tânărul român în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe data de 15 noiembrie a acestui an. Cristian a fost găsit miercuri, 28 noiembrie, fără viață, în apele canalului Cannaregio din centrul istoric al Veneției, informează Venezia Today.

Canalul Cannaregio este una dintre principalele căi fluviale ale Veneției iar primul care a observat trupul băiatului român plutind la suprafața apei a fost un transportator care s-a oprit la debarcaderul Guglie, în fața institutului Algarotti, cu ambarcațiunea sa, puțin timp după ora 10 din dimineața zilei de miercuri.

Bărbatul a chemat carabinierii care au intervenit cu patrulele unității din Veneția, ajutate de pompierii care au scos corpul la mal. Din prima examinare externă, medicul legist a declarat că nu există semne evidente de violență pe corp. Procuratura va ordona probabil o autopsie pentru a se clarifica cauzele morții tânărului român.

Cristian Ștefan Spînu a lucrat până de curând ca ajutor de bucătar în cadrul unui restaurant din Veneția iar de două săptămâni nu se mai știa nimic de el. Telefonul era închis iar Cristian, de negăsit.

Familia lui Cristian este în România iar tânărul locuia în provincia Veneția din nordul Italiei. El a fost văzut pentru ultima dată în zorii zilei de joi, 15 noiembrie, într-un bar din Cannaregio. În seara de dinainte a ieșit din casa unui prieten, în Dorsoduro, și a ajuns la localul din Cannaregio unde a rămas până la ora 04:30 dimineața. Ultimul acces pe Whatsapp al lui Cristian data de la ora 4:59. Apoi, nimic. Și-a făcut pierdute urmele, nimeni nu l-a mai văzut din acel moment.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Miercuri, 28 noiembrie, trupul său este adus la suprafață de apele reci în care tânărul român și-a găsit sfârșitul.

- Mai multe după publicitate -