Italia: Comitetul Tehnico-Științific și-a dat acordul pentru eliminarea obligației de a purta mască în aer liber

- Conținut sponsorizat -

Comitetul Tehnico-Științific (CTS) din Italia și-a dat acordul ca autoritățile să elimine obligația masca de protecție să mai fie purtată în aer liber, anunță ziarul italian Corriere della Sera.

Măsura va fi eliminată, însă, numai în zona albă și numai dacă nu se formează adunări mari de oameni, mai precizează sursa citată.

Premierul italian Mario Draghi a trimis sâmbătă, 19 iunie 2021, o cerere către cei 12 membri CTS „pentru a ne spune în mod explicit dacă putem elimina masca în aer liber sau nu.”

Tot Draghi va fi cel care va trebui să semneze decretul de eliminare a acestei obligații pentru a putea intra în vigoare.

Comitetul Tehnico-Științific, care s-a reunit la ora 18:30 de astăzi pentru a dezbate subiectul, nu s-a pronunțat în privința datei de la care măsura ar putea fi eliminată, aceasta urmând să fie decisă de membrii guvernului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit presei din Italia, restricția va fi eliminată, cel mai probabil, începând cu 28 iunie sau, cel târziu, din data de 5 iulie.

„Avem o situație epidemiologică în țara noastră care prezintă cifre foarte încurajatoare, în comparație cu ultimele săptămâni”, a declarat, în această dimineață, ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza.