Italia: Cine este asasinul românului căruia i-a fost tăiat gâtul cu foarfecele

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român oprit de poliție la Foggia, în Puglia, a mărturisit că el este asasinul lui Ștefan Costel Ciocănaru, ucis cu o tăietură de foarfece în zona gâtului. Crima s-a petrecut pe stradă, la Barletta, la aproximativ 500 de metri de gară.

Bărbatul arestat are 38 de ani și se numește Constantin Manolache.

În dimineața zilei de luni, 18 iunie, în jurul orei 5:00, corpul unui cetățean român a fost găsit fără viață în mijlocul străzii, la Barletta. Cadavrul prezenta o tăietură vizibilă la gât. Când asistenții sanitari de la 118 au sosit la fața locului, victima, Ștefan Costel Ciocănaru, era deja mort și medicii au putut doar constata decesul acestuia.

Agenții grupului mobil al comisariatului din Barletta au demarat investigațiile pentru a încerca să ajungă la făptași și să reconstituie faptele care au dus la odioasa crimă.

Anchetatorii au presupus imediat că ucigașul ar fi putut să părăsească localitatea cu trenul și au apelat la poliția feroviară să facă un control specific asupra pasagerilor care coborau de la trenul de 7:20 în gara Foggia. Constantin Manolache a fost arestat, fiind identificat în urma declarațiilor martorilor și a vizionării videoclipurilor unor camere de supraveghere situate în apropierea unui club de agrement, unde duminică după-amiază cei doi români au avut o ceartă violentă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

VIDEO aici.

În urma percheziției efectuate, Manolache a fost găsit în posesia unui bagaj în care avea un tricou, pantofi și o foarfecă murdară de sânge. În graba de a părăsi Barletta după agresiune, bărbatul nu avusese timp să scape de arma crimei, care a devenit principala dovadă a vinovăției sale.

Foarfecele a fost confiscat și va fi analizat pentru a se vedea dacă sângele aparține lui  Ciocanaru. Aceasta este doar o verificare suplimentară, spun autoritățile, considerând că Manolache, la sfârșitul interogatoriului de luni după-amiază, a mărturisit infracțiunea.

Cearta dintre cei doi români, care a dus la sfârșitul tragic, a avut la bază motive banale, a declarat ucigașul. Ancheta continuă.