Italia, bătaie între români. Un tânăr de 30 de ani se zbate între viață și moarte

- Conținut sponsorizat -

Un grav incident a avut loc marți seara, 25 martie, pe strada Nicone, în apropiere de zona centrală a orașului Agrigento din Italia. Patru cetățeni români – doi bărbați și două femei – au fost implicați într-o altercație violentă, care s-a încheiat cu înjunghierea unui tânăr de 30 de ani.

Victima a fost rănită grav în zona abdomenului și a fost transportată de urgență la spitalul „San Giovanni di Dio” din Agrigento, unde se află internată în secția de terapie intensivă. Medicii au emis un prognostic rezervat, menționează Giornale Centro Sicilia.

În urma incidentului, și o femeie de 35 de ani a suferit răni serioase, fiind diagnosticată cu o fractură gravă la un braț, ceea ce a necesitat, de asemenea, internarea sa în spital.

Ancheta desfășurată de carabinierii din Agrigento a stabilit că altercația a avut la bază motive de gelozie.

Autoritățile au identificat presupusul agresor, acesta ar fi un bărbat român în vârstă de aproximativ 50 de ani, care însă este în continuare de negăsit.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Se pare că victima și femeia rănită locuiau împreună într-o clădire dezafectată, aflată într-o stare avansată de degradare.

Locuința nu dispunea de utilități esențiale precum apă, electricitate sau gaz, iar condițiile de igienă erau precare, aceștia trăind printre gunoaie.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a-l localiza pe principalul suspect și a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc violența.