Corpul neînsuflețit al unui bărbat de origine română a fost descoperit în săptămâna care tocmai s-a încheiat, de-a lungul șinelor de cale ferată din provincia Varese, în Lombardia. Joi, 2 august, în jurul orei 7:00 dimineața, la granița localităților Gallarate și Busto Arsizio, pe șinele de tren destinate traficului de mărfuri, zăcea despicat în două trupul conaționalului nostru.
Tragedia, petrecută în cursul nopții de miercuri spre joi, a avut loc într-o zonă foarte întunecată, din care, în luna mai se furaseră cablurile electrice din cupru care alimentau cu energie electrică rețeaua de iluminat.
În urma reconstituirii făcute de medicul legist și de carabinieri, se exclude ipoteza sinuciderii, conaționalul nostru, se pare, că a fost victima unui tragic accident, relatează prealpina.it.
Autoritățile au fost alertate de mecanicul de locomotivă de pe un tren care provenea de la Gallarate și care a observat corpul românului nostru tăiat în două pe șinele de cale ferată. Identificarea cu certitudine a victimei a fost destul de dificilă, bărbatul nu avea asupra sa nici un document de identitate, abia câteva ore mai târziu, în urma investigațiilor efectuate de anchetatori, s-a constatat că victima era un român în vârstă de 40 de ani.
Tocmai în acea zonă, în luna mai, o bandă de români a fost surprinsă de poliție în timp ce fura 850 de kilograme de cupru
În luna mai a acestui an, în zona respectivă un bărbat român a fost surprins în flagrant în timp ce tăia cablurile electrice, iar de atunci iluminatul nu a mai fost restaurat pe acea porțiune de cale ferată.
Bărbatul român surprins și ucis de tren, din motive necunoscute mergea pe marginea căii ferate, când, din cauza întunericului deplin, nu a sesizat trenul marfar care s-a apropiat iar impactul a fost inevitabil. O altă ipoteză ar fi că victima a intenționat să traverseze șinele respective, fiind surprins în acel moment de trenul în mișcare.
Autoritățile informează că ancheta este în curs de desfășurare.