O întreagă rețea de infractori din care făceau parte cetățeni italieni și un albanez a fost destructurată de carabinierii din Castellaneta Marina după o amplă anchetă care a scos la iveală fărădelegile comise: furturi din locuințe și magazine, tâlhării, jafuri, trafic de stupefiante, posesie de arme ilegale. Șapte persoane au fost arestate la Cassano Murge (Bari) și alte două sunt date în urmărire de poliție. În vizorul hoților s-a aflat și o îngrijitoare română ce tocmai intenționa să se întoarcă în țară cu câteva mii de euro în portofel.
Banda acționa îndeosebi la Cassano și la Santeramo in Colle, provincia Bari
Carabinierii au reconstituit faptele infractorilor, iar printre acestea se numără și jaful împotriva unei persoane nevăzătoare, dar și o tentativă de furt comisă în dauna unei femei românce care lucrează ca îngrijitoare. Aceasta intenționa să se întoarcă în România pentru a-și petrece concediul de odihnă având asupra sa economiile în valoare de câteva mii de euro. Conform publicației La Gazzetta del Mezzoggiorno, acțiunea infractorilor în ce privește femeia română s-a limitat doar la o tentativă, îngrijitoarea reușind să-și recupereze banii.
În timpul operațiunii de astăzi a carabinierilor, asupra răufăcătorilor au fost găsite 0,5 grame de hașiș, 3 grame de marijuana și 85 de mașini de colecție în miniatură, probabil obținute prin furt.
Elia Caputo (47 de ani), Antonio Dinapoli (27 de ani), Giambattista Petrelli (38 de ani) și Luca Petruzzellis (29 de ani) toți din Cassano Murge, au fost duși la închisoare, Giovanni Dinapoli (53 de ani), Giacomo Lenotti (46 de ani, din Acquaviva delle Fonti) și Gaetano Tunzi (20 de ani) sunt în arest la domiciliu, în timp ce un tânăr de 20 de ani din Cassano Murge și un albanez în vârstă de 25 de ani sunt căutați de polițiști.