Italia: „Assegno di Inclusione”, nou ajutor social pentru familiile cu venituri reduse

- Conținut sponsorizat -

Autoritățile din Italia au anunțat înlocuirea parțială a programului de ajutor social „Reddito di Cittadinanza” cu noua măsură „Assegno di Inclusione” (Adi), începând cu 1 ianuarie 2024.

Această schimbare vizează familiile cu membri aflați în întreținere precum persoane cu dizabilități, minori, persoane peste 60 de ani sau cele care necesită asistență socială.

„Assegno di Inclusione” (Adi), în română Cec de Incluziune sau Alocație de Incluziune, va fi disponibil pentru un maxim de 18 luni, cu posibilitatea de reînnoire pentru încă 12 luni.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite criterii, precum un ISEE (Indicatorul Situației Economice Echivalente) maxim de 9.360 de euro/an și rezidență în Italia pentru cel puțin cinci ani, dintre care doi ani în mod continuu.

De asemenea, beneficiarii trebuie să fie cetățeni europeni sau să dețină un permis de ședere pe termen lung.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cuantumul variază în funcție de componența familiei și poate ajunge până la 6.000 de euro pe an, cu un minim de 480 de euro pe an. Aceasta se va acorda pe un card special, numit „carta di inclusione”.

Pentru familiile cu persoane de peste 67 de ani sau cu dizabilități grave, limita de venit este ridicată la 7.560 de euro pe an. De asemenea, este posibil să se primească un bonus pentru chirie, limitat la 3.360 de euro pe an.

Pentru a primi Adi, beneficiarii vor trebui să se înscrie pe platforma Siisl („Sistema informativo per l’inclusione sociale e lavorativa”) și să semneze un „patto di attivazione digitale” (pact de activare digitală), angajându-se să participe la programe de incluziune socială.

Ulterior, vor fi convocați de serviciile sociale pentru a stabili un parcurs personalizat de incluziune.

- Mai multe după publicitate -