Bicicleta electrică este o bicicletă cu acumulator și cu un motor electric care permite să te deplasezi rapid şi uşor fără nevoia de a mai pedala. Potrivit reglementărilor legale din Uniunea Europeană, motorul electric al unei biciclete poate avea o putere de 250 W (aproximativ 0.3 CP) şi poate genera o viteză maximă de 25 km/h. Nu așa s-a întâmplat pentru un bărbat român din Italia care circula cu o astfel de bicicletă, dar căreia îi făcuse unele modificări ajungând să circule cu o viteză de 60 km/h. Românul, rezident la Tortona, în provincia Alessandria, a fost sancționat de poliția rutieră cu o amendă de peste 5.000 de euro.
Bărbatul român, în vârstă de 31 de ani, a fost oprit de polițiștii din Tortona când se afla pe bicicleta sa electrică și călătorea cu o viteză mai mare decât cea stabilită prin lege, astfel încât a atras atenția agenților rutieri.
Verificările ulterioare la care a fost supus ciclomotorul au stabilit că viteza maximă pe care o putea atinge era de 60 de kilometri pe oră, cu mult peste cea stabilită prin lege. Bicicleta încălca astfel normele impuse de codul rutier italian. Nu avea montată plăcuță cu numere de înmatriculare, nu avea asigurare, iar proprietarul nu avea permis de conducere pentru motociclete, permis care ar fi fost necesar în cazul de față.
Bicicleta a fost confiscată, iar ciclistul român a primit amenzi în valoare de peste 5.000 de euro, informează La Stampa.
„Este un fenomen tot mai răspândit și un adevărat pericol în trafic”, spun reprezentanții de la Polstrada din Tortona. „Bicicletele electrice sunt transformate practic în motociclete dar ele nu sunt adecvate pentru a asigura stabilitatea la fel ca acestea și nici modul de frânare nu este compatibil.” Polițiștii reamintesc că mărirea potenței în ce privește viteza bicicletelor electrice este în afara legii.