Băiatul român în vârstă de 20 de ani, care se afla alături de tatăl său și de un coleg pe un coș de ridicare care s-a prăbușit, aruncându-i în gol, a murit la spitalul „Maggiore” din Bologna, informează estense.com.
Tânărul nu a supraviețuit accidentului de muncă petrecut în interiorul depozitului de deșeuri de la Crispa, în localitatea Jolanda di Savoia (Emilia-Romagna), petrecut în după-amiaza zilei de luni, 15 mai, în timp ce lucra împreună cu tatăl său de 48 de ani și un coleg de 50 de ani.
Cei trei, toți angajați legali ai companiei Coper System Srl din Mesola, lucrau pe acoperișul unei hale, când coșul de ridicare pe care se aflau s-a prăbușit brusc, din cauze încă în curs de investigare, provocându-le o cădere în gol de la o înălțime de zece metri.
La impactul cu solul, toți trei au suferit leziuni grave. Cel mai afectat a fost cel mai tânăr dintre ei, care a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul Maggiore din Bologna, unde a fost internat în secția de Terapie Intensivă.
Tânărul a luptat până în ultimul moment, însă, în ciuda eforturilor medicilor, ieri seară a fost declarată moartea cerebrală. Decesul s-a produs în timpul nopții de marți spre miercuri 17 mai.
Colegul de 50 de ani se află și el în stare critică, fiind transportat cu elicopterul la spitalul Bufalini din Cesena, unde este în terapie intensivă și cu prognostic rezervat. Tatăl tânărului decedat a fost transferat cu ambulanța la spitalul Sant’Anna din Cona, în stare gravă, dar stabilă.
Pe lângă personalul medical de la 118, la fața locului au intervenit carabinierii, pompierii și Serviciul de prevenire și securitate în mediul de lucru al AUSL Ferrara.
Procuratura Republicii Ferrara, condusă de procurorul Isabella Cavallari, investighează incidentul și va evalua cazul pentru a face lumină asupra dinamicii evenimentului și a stabili eventuale responsabilități.