VIDEO | Trafic de badante în Italia, 9 persoane anchetate. Aduceau femei din Republica Moldova pe care le exploatau și șantajau

- Conținut sponsorizat -

Carabinierii din Vallo della Lucania (regiunea Campania), în colaborare cu Departamentul teritorial din Aprilia și cu cei din Agropoli, Castrovillari și Scalea, au efectuat 3 măsuri de arestare preventivă în cazul unor persoane suspectate de intermediere ilicită, exploatare, sprijinirea și stimularea imigrației ilegale și extorcare. Alte 6 persoane au interdicție de părăsirii a localității de domiciliu. Toate făceau parte dintr-o rețea care recruta forță de muncă în Republica Moldova, aducând femei în Italia, ca „badante”, și care apoi erau nevoite să lucreze în condiții de exploatare și extorcare, plătind sume mari de bani pentru locul de muncă primit.

Femeile erau aduse prin intermediul unei agenții cu sediul în Chișinău, cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit, exploatatorii profitând de starea de necesitate în care se aflau acestea, relatează Il Giornale di Salerno. Erau duse într-un apartament din Pollica, în provincia Salento, unde așteptau să li se găsească de lucru, apoi erau amenințate și obligate să plătească din salariul primit sume mari de bani „binefăcătorilor” lor. Pe lângă „taxa” plătită de badante, infractorii mai primeau comision și de la angajatori, de aceea multe dintre femei erau purtate de la un loc de muncă la altul, pentru a se încasa astfel mai mulți bani.

Suspecții erau foarte bine organizați. Patru dintre ei, respectiv doi italieni și doi moldoveni, cu domiciliul în Pollica și Agropoli, au deținut rolul de organizatori. Aceștia se ocupau cu recrutarea victimelor și transportul lor la Agropoli. Restul de cinci suspecți, rezidenți la Agropoli, Casal Velino, Laureana Cilento, Albanella și Altomonte, dețineau roluri operaționale precum cel de a supraveghea femeile, cel de a primi banii și de înlocuire a lucrătoarelor în cazul apariției unor probleme.

Dintre cele 9 persoane cercetate două au fost duse la închisoare, una se află în arest la domiciliu și alte 6 au interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu. Acțiunea s-a desfășurat grație colaborării dintre autoritățile italiene, române și moldovene.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din păcate nu este singurul caz de acest fel, vă invităm să citiți următorul articol, în care o româncă povestește prin ce a trecut după ce o „prietenă” i-a promis un loc de muncă în Italia: Traficul de „badante” românce din sudul Italiei și exploatarea la care sunt supuse

- Mai multe după publicitate -