Un șofer român de TIR pe nume Ionuț Marius Cal, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis prin înjunghiere în noaptea de duminică spre luni în zona industrială din Bolzano, în parcarea publică pentru vehicule grele de pe Piazzale Primo Maggio, spațiu aflat în proprietatea municipalității și folosit de camioniști pentru odihna de noapte.

Alerta s-a declanța la ora 00:45, când patrulele poliției au găsit trupul bărbatului întins pe asfalt, într-o baltă de sânge.
Conform publicației Il Dolomiti, victima prezenta mai multe plăgi provocate prin tăiere, dintre care una mortală, sub axila stângă.
La scurt timp, un alt șofer român, în vârstă de 47 de ani, a fost dat în urmărire după ce a părăsit locul tragediei cu propriul autotractor.
Poliția rutieră l-a depistat la ora 03:25 în parcarea Laimburg de pe A22, pe sensul nord, bărbatul și vehiculul corespundând descrierilor oferite de martori.
Potrivit anchetatorilor, pe corpul acestuia erau urme de sânge, iar în interiorul cabinei au fost găsite haine îmbibate cu sânge.
Ulterior, el a fost condus la sediul poliției și audiat de procuror, fiind plasat în stare de reținere ca suspect de omor; el a invocat dreptul de a nu da declarații. Sunt în curs verificări privind arma crimei.
Martorii au relatat că între cei doi ar fi existat în cursul zilei un conflict pornit din „motive banale”.
Un șofer de TIR aflat în zonă a sunat primul la 112 și a descris momentele de dinaintea prăbușirii victimei:
„Dormeam când m-au trezit țipetele venite din parcare. Am tras jaluzeaua și am încercat să înțeleg ce se întâmplă.
Așa l-am văzut pe acel bărbat în mijlocul parcării: urla și abia se mai ținea pe picioare. A făcut câțiva pași, apoi s-a prăbușit.”
Potrivit altor colegi, cei doi ar fi petrecut seara împreună, stând de vorbă și ascultând muzică, înainte ca discuțiile să degenereze într-o agresiune violentă.
Suspectul este identificat ca fiind Iulian Alin Brujan, 47 de ani, șofer român de TIR și el, blocat ulterior la Laimburg.

Un alt șofer, Massimo Sgurelli, se afla la acea oră în zona de odihnă Egna Ora: „Era în jur de 4:30 dimineața. M-am oprit pentru o cafea când am văzut girofarurile poliției în parcarea pentru camionagii. Atunci am înțeles că s-a întâmplat ceva grav.”
El a mai precizat că agenții „au cerut personalului din zona de servicii imaginile de la camerele de supraveghere”.
Sgurelli și-a exprimat regretul pentru tragedie și a evitat să formuleze ipoteze: „Îmi pare rău pentru coleg și pentru familia lui. Variantele a ceea ce s-ar fi putut întâmpla sunt foarte multe, așa că prefer să nu spun nimic.
Una dintre regulile meseriei noastre este să nu îți cauți necazuri. Din păcate, se poate întâmpla să dai peste ele fără să vrei.”
Parchetul continuă investigațiile pentru a reconstitui cu exactitate succesiunea faptelor, coroborând declarațiile martorilor cu imaginile de pe camerele de supraveghere, care urmează să fie analizate.
Ionuț lasă în urma sa o soție îngenuncheată de durere și un băiețel de circa un anișor despre care scria, în ultima postare publicată pe profilul său Facebook, că este „Minunea mea de la Dumnezeu ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️”.
Soția lui Ionuț, în schimb, a publicat astăzi o postare în care îl comemorează pe acesta ca fiind „Îngerul meu frumos.”
Apropiații familiei lui Ionuț au inițiat o strângere de fonduri pentru a sprijini repatrierea trupului neînsuflețit și acoperirea cheltuielilor de înmormântare. Cei care doresc să ofere un ajutor pot face donații în conturile deschise pe numele soției sale:
- Cont în lei: RO26BACX0000000907860000
- Cont în euro: RO96BACX0000000907860001
- Titular: Cal Andreea Mădălina
Rudele și prietenii transmit un apel către toți cei care pot contribui, subliniind că „orice gest, oricât de mic, contează enorm pentru această familie greu încercată.”