Interviu cu Liliana Nechita, autoarea cărții „Cireșe Amare” și badantă în Italia de 20 de ani. „Nu îți poți permite să intri în depresie aici”

Pe data de 12 martie Ambasada României în Italia a organizat și găzduit un nou eveniment din cadrul Lunii Literaturii Române la Roma. Este vorba despre prezentarea noii ediții în limba italiană a volumului “Cireșe amare” / Ciliegie Amare, semnat de scriitoarea Liliana Nechita. Cartea, inspirată din propria experiență în Italia, spune povestea comună a zeci de mii de români și românce care au ajuns în Peninsulă pentru a munci. Prin o serie de scrisori și mărturisiri personale, autoarea vorbește despre dor, despărțire, adaptare și regăsire între două lumi.

Cu ocazia prezentării cărții, am realizat un interviu în exclusivitate cu Liliana Nechita.

Ați vorbit despre sacrificiile celor care lucrează în sectorul îngrijirii familiilor italiene, despre “viața de badantă”. Care este adevărul despre o  muncă pe care cei din afară nu o cunosc cu adevărat ?

Despre munca noastră, a femeilor care îngrijesc bătrâni, pot spune că este o muncă extraordinară. Este considerată o muncă umilă, dar pe mine personal m-a îmbogățit foarte mult, pentru că mi-a dăruit afecțiunea oamenilor alături de care am stat sau pentru care am lucrat. Ei m-au învățat foarte multe lucruri. Printre ei sunt oameni care au trăit războiul, au trecut prin perioade dificile ale istoriei Italiei și de foarte multe ori au fost chiar ei cei care m-au protejat pe mine.

Care sunt cele mai mari sacrificii pe care le face o badantă? În cazul nostru o badantă româncă, dar cred că sunt aceleași, indiferent de naționalitate sau cetățenie.

Dorul este cel mai greu. Absolut. Dorul este cel mai greu, nimic altceva. Nu munca. Pot spune chiar că în Italia muncesc mai puțin decât munceam în România. În România mă trezeam la ora șase dimineața și mă întorceam seara acasă. Aici lucrez câteodată șase ore, destul de lejer, dar dorul te macină.

Sacrificiile cele mai mari pe care le-au făcut româncele în acești peste douăzeci de ani de când au început să vină în valuri în Italia au fost întotdeauna emoționale. Pentru că banii îi câștigi și îi trimiți în țară, dar copiii îi vezi la telefon. Acum există această posibilitate, dar până acum zece ani nu era.

Uneori mă uitam la lună și mă gândeam că strălucește și deasupra copiilor mei și îmi imaginam că nu suntem chiar atât de departe. Sacrificiul este întotdeauna emoțional.

Toți ne aducem aminte ziua în care am ajuns în Italia și chiar ai dedicat un fragment din cartea ta acestui moment. Știu că ai sosit în Italia pe 15 noiembrie. De atunci au trecut mulți ani și multe momente, și grele, dar și momente de fericire. A fost un moment pe care ai putea spune că a fost cel mai greu?

Cred că au fost două momente foarte grele. Primul a fost când una dintre fetele mele a terminat universitatea și nu am putut să fiu prezentă la festivitatea de absolvire. Ea nu avea cu cine să meargă la acea festivitate. În fotografiile de sărbătoare ea apare alături de un domn și o doamnă care erau, de fapt, vecinii ei. Cineva care ar privi acea fotografie ar crede că sunt părinții, dar eu eram aici.

Un alt moment foarte greu a fost atunci când a murit mama mea. Nu am putut să merg la înmormântare pentru că fusesem deja în țară cu câteva zile înainte. Am reușit să o văd, să o văd bucuroasă că ne revedem înainte de marea ei plecare, dar înmormântarea am ascultat-o la telefon în timp ce lucram pentru o doamnă cu Alzheimer. Nu am putut nici măcar să plâng, pentru că dacă aș fi plâns acea doamnă s-ar fi tulburat foarte mult. Să asculți înmormântarea mamei la telefon fără să poți plânge este teribil.

Ai povestit mult despre mama ta în carte. Ea era cea care îți spunea: „Rămâi acolo, rezistă”, încercând să își ascundă suferința. Este o suferință universală a mamelor. Ai simțit-o și tu față de fetele tale?

Da. Mamele încearcă mereu să își protejeze copiii, chiar dacă ele suferă. Mama mea îmi spunea să rămân acolo. Eu aș fi vrut să mă întorc în țară după primii doi sau trei ani, dar ea îmi spunea: „Stai acolo, nu te gândi să te întorci. Oamenii nu știu cum să plece și tu vrei să vii. Eu nu am nevoie de nimic.”

Cum ai trecut peste aceste momente?

Pentru copii. Nu îți poți permite să intri în depresie aici. Rostul tău este să muncești, să îți menții familia și să îi ajuți.

Sunt încă românce care vin să lucreze ca badante în Italia?

Da, sigur. Cred că sunt mai puțini în ultimul timp.  Noi îmbătrânim și ajungem la vârsta pensiei, iar copiii noștri, datorită sacrificiului nostru, nu mai trebuie să plece din țară. Bănuiesc, văd că e o afluență mai mică. Tinerii vin acum pentru că au studii și meserii: sunt doctori, infirmieri, ingineri. Vin pe alte poziții. Probabil că sacrificiul nostru a folosit la ceva.

Ce ar trebui să învețe românii unii de la alții după acești ani de migrație?

Să fim mai uniți, să ne ajutăm la nevoie, să fim mai solidari. Sunt încă oameni în pericol sau care nu au informații și nu știu cui să se adreseze.

În carte vorbești despre momentul în care te simțeai mai ales la început, “un zero”. Ce înseamnă demnitatea pentru o persoană care lucrează într-o casă străină?

Demnitatea înseamnă să fii recunoscut ca individ, indiferent de unde vii. Eu am simțit asta prima dată în Italia când un vecin al casei în care lucram m-a salutat spunând „Buongiorno, signora”. Îmi amintesc momentul chiar și după douăzeci de ani, pentru că cineva mă vedea și mă saluta, mai mult, devenisem “signora”. Uneori un simplu salut contează enorm.

Când ai revenit în România după câțiva ani, ai spus că nu mai recunoșteai locurile.

Da. Zonele care erau sărace înainte au sărăcit și mai mult. După șase ani nu mai recunoșteam orașul meu, care fusese cândva înfloritor și îngrijit. Am găsit blocuri în ruină și sate cu case părăsite, cu iarba până la geam. Se vede când oamenii pleacă, pentru că locul rămâne de izbeliște. În schimb, orașele mari s-au modernizat. Practic există două Românii: România orașelor puternice și România zonelor defavorizate care continuă să se sărăcească.

Italia se confruntă acum cu o criză în sectorul asistenței familiale. Din ce în ce mai puține femei acceptă acest sacrificiu.

Probabil că badantele vor obține drepturi pe care nu le au acum, pentru că va exista nevoie de ele. Mă refer la contracte, taxe și contribuții. Sistemul social nu este egal. O muncitoare care câștigă 1500 de euro poate avea o pensie de aproximativ 1000 de euro, dar o badantă va avea o pensie foarte mică. Probabil că legile se vor schimba. Eu sper.

Ai spus că scrii atunci când te doare ceva...

Da. Prima carte a fost ”Cireșe amare” la Roma. A doua carte, ”Împărăteasa”, vorbește despre dispariția civilizației țărănești, pentru că bătrânii din sate dispar. Apoi am scris ”Pâine cu ceva”, despre amintiri din dictatură, pentru că tinerii nu știu ce a însemnat acea perioadă. Eu scriu întotdeauna când mă doare ceva.

Anul trecut ai fost protagonista unui program de succes pe Rai 3. Ce mesaje ai primit în timpul și după emisiune”

Da, continuu să primesc mesaje. Mulți prieteni italieni se regăsesc în povestea din carte. Nimeni nu mai vorbește aproape despre imigrația românească. Mulți dintre ei se recunosc, au trăit și ei imigrația internă, de exemplu cei din Calabria, Sicilia sau Molise care au lucrat în nord. Mai ales bărbați, pentru că din acele zone au migrat bărbații. Cartea a devenit, într-un fel, cartea durerii tuturor, a celor umili. Mulți îmi scriu: mame cu copii plecați în străinătate, tați care au lucrat ani de zile departe de familie, nu și-au văzut copiii crescând. Aseară mulți italieni mi-au scris, urându-mi succes la prezentarea cărții.

Un mesaj pentru românii din Italia?

Nu suntem singuri. Eu am descoperit-o abia acum. La început credeam că scriu doar povestea mea, apoi am descoperit că este povestea multora. Astăzi cred că este povestea noastră a tuturor, indiferent de naționalitate. La prezentările cărții am văzut români și italieni alături, cu ochii în lacrimi, iar la final rămâne o atmosferă de pace și umanitate incredibilă.

Luna Literaturii Române la Roma face parte din programul Anului Cultural România–Italia 2026. Agenda completă a evenimentelor poate fi urmărită pe canalele oficiale ale Ambasadei României în Italia: https://roma.mae.ro/local-news/3840