Guvernul Italiei a aprobat la jumătatea lunii mai un decret care permite călătoriile către și dinspre alte țări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie. Tot de miercuri, 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul țării, fără obligația unei autocertificări. Cu toate acestea, unele restricții menite să ajute la prevenirea contaminării cu noul coronavirus vor mai fi încă menținute și pot fi consultate pe site-ul guvernului italian.
Se va putea călători în mod liber din și către următoarele țări:
Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia , Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria și statele care aderă la acordul Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția, precum și în Marea Britanie, Andorra, Monaco, Republica San Marino și Statul Vatican.
La intrarea pe teritoriul italian persoanele nu vor mai fi obligate să rămână în izolare la domiciliu sau carantină.
Restricțiile de călătorie continuă să se aplice pentru restul țărilor, în afara celor enumerate mai sus, până pe 15 iunie. Călătoriile către și din țările aflate în afara Uniunii Europene – cu excepția călătoriilor pe motive de muncă, de urgență sau de sănătate – vor fi reluate începând cu data de 16 iunie.
Interdicțiile care rămân în vigoare în Italia după data de 3 iunie
Deși unele regiuni au dorit o revenire mai rapidă la regimul normal, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresivă a restricțiilor pentru a preveni un al doilea val de infectări cu noul coronavirus. Drept urmare, deși deplasările vor fi libere, unele restricții vor mai fi încă menținute.
Toate manifestațiile și evenimentele care implică adunări de persoane vor fi interzise. Teatrele și cinematografele rămân închise, iar concertele, chiar și în spații deschise, rămân interzise până pe 14 iunie 2020. Începând cu 15 iunie, va fi o „redeschidere” a sălilor de spectacol, dar cu locuri pentru care să fie făcută rezervare și cu respectarea condiției ca distanța interpersonală de cel puțin un metru să fie asigurată atât pentru personal, cât și pentru spectatori. Numărul de spectatori admis la spectacolele în aer liber va fi de maxim 1.000 și pentru cele din spații închise va fi de maxim 200 de persoane/sală.
Va continua să fie absolut interzisă părăsirea domiciliului de persoanele testate pozitiv la Covid-19, iar cei cu tuse și răceli, precum și febră mai mare de 37,5 ° C, sunt invitați să nu își părăsească locuințele, să limiteze interacțiunile sociale la maxim și să contacteze medicul.
Se va menține interdicția aglomerațiilor de persoane și obligația de a menține o distanță de cel puțin un metru atât în locuri închise, cât și în locuri deschise. În timpul activităților sportive va trebui menținută o distanță de 2 metri.
Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie pe transportul public pe întreg teritoriul național, precum și în locurile publice interioare în care nu este posibilă menținerea distanței de siguranță. Unele regiuni precum Lombardia și Campania au decis ca purtarea măștii să fie obligatorie chiar și în aer liber.
Pentru slujbele religioase, precum și pentru vizitarea muzeelor și a altor spații de cultură, numărul de persoane care vor avea acces va fi unul limitat, precum și în unitățile balneare, hoteluri și pensiuni. Sunt prevăzute în continuare restricții pentru activitățile comerciale în ce privește distanțarea prevăzută de protocoalele de securitate. Intrarea în spațiile comerciale poate fi făcută după acțiunea de măsurare a temperaturii dacă unitatea decide acest lucru.
În multe cazuri sunt necesare rezervări pentru a putea avea acces la anumite servicii cum ar fi saloanele de frizerie și coafură, restaurante, ba chiar și pentru plaje. De asemenea, restaurantele vor trebui să înregistreze datele generale ale clienților pentru a avea evidența lor în caz de o eventuală contaminare.
Rămân interzise sărutările, îmbrățișările, strângerile de mână, orice contact fizic cu alte persoane decât membrii familiei cu care locuim.