Îngrijitorul moldovean care a ucis bătrânul în Italia: „Voia să vadă cu cine vorbesc la telefon și m-am enervat”

- Conținut sponsorizat -

Un îngrijitor moldovean în vârstă de 40 de ani a fost arestat, fiind acuzat de crimă în cazul lui Fernando Monte, un bătrân de 82 de ani găsit fără viață în locuința sa din Castrignano dei Greci, provincia Salento.

Conform informațiilor, îngrijitorul moldovean a recunoscut fapta, relatează La Repubblica

Tragedia ar fi avut loc din motive banale, într-un moment de furie. Îngrijitorul l-ar fi lovit pe bătrân cu pumnii și cu un obiect contondent.

„A vrut să se uite în telefonul meu în timp ce scriam pe chat cu sora mea, i-am dat cu telefonul în cap, apoi l-am ucis în bătaie,” a mărturisit îngrijitorul moldovean în timpul interogatoriului.

Fiica victimei a descoperit cadavrul și l-a găsit pe ucigaș complet dezbrăcat și în stare de confuzie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Relația dintre cei doi, îngrijitor și asistat, nu era prea bună. „Adesea, noaptea, se plângea, urla și aveam discuții,” a spus îngrijitorul. Cu toate acestea, familia victimei nu era conștientă de tensiunile din casă.

„Voia să vadă cu cine vorbesc la telefon. Eram la masă. M-am enervat și l-am lovit cu telefonul în cap. Apoi nu am mai înțeles nimic, mi-am pierdut controlul”, a relatat bărbatul moldovean.

După ce a comis crima, îngrijitorul nu a chemat ajutoare și a vegheat trupul bătrânului pentru ore întregi.

„Nu folosesc substanțe interzise și nu beau – am băut doar o Cola la prânz. După crimă, nu mă simțeam bine. Auzeam voci care îmi spuneau să mă dezbrac și am ascultat ce îmi spunea mintea mea”, a declarat el carabinierilor.

Medicul legist Alberto Tortorella, sosit la fața locului, a confirmat că pensionarul prezenta vânătăi pe tot corpul, compatibile cu o agresiune violentă, așa cum a recunoscut îngrijitorul.

- Continuarea după publicitate -

Pe baza dispozițiilor procurorului Luigi Mastroniani, îngrijitorul a fost arestat pentru omucidere voluntară și transferat la închisoarea din Lecce.

Bărbatul lucra pentru Fernando Monte numai de câteva luni, cu un contract legal. Anterior, moldoveanul lucrase într-un parc de distracții.

- Mai multe după publicitate -