În mintea criminalului român în serie din Italia: „Am omorât-o pe Denisa de frică, pe Ana Maria din dispreț”

Vasile Frumuzache, românul judecat în Italia pentru uciderea a două femei, a declarat în fața instanței că pe Maria Denisa Păun a omorât-o „de teamă”, iar pe Ana Maria Andrei „din dispreț”.

vasile-frumuzache-con-avvocato-diego-capano
Vasile Frumuzache. Sursă foto: TV Prato.

În aceeași audiere, el a susținut că, deși relația cu soția sa mergea bine, căuta relații intime contra cost și nu reușea să-și stăpânească acest impuls.

Potrivit Leggo, bărbatul a fost audiat, joi, 19 martie 2026, în sala-buncăr de la Curtea cu Jurați din Florența, după ce înaintea lui au depus mărturie fratele și sora Anei Maria Andrei.

1250404-thumb-full-720-frumuzache
Vasile Frumuzache în sala de judecată. Sursă: La Repubblica.

El este acuzat că a ucis-o pe Ana Maria Andrei, în vârstă de 27 de ani, la Montecatini Terme, în provincia Pistoia, în august 2024, iar pe Maria Denisa Păun la Prato, în mai 2025.

După ce cele două femei au fost date dispărute, trupurile lor au fost găsite mult mai târziu, tranșate și ascunse pe un teren.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În fața instanței, Frumuzache a vorbit despre copilăria sa, despre relele tratamente la care ar fi fost supus de tatăl său, despre venirea în Italia în 2008, apoi despre perioada în care a lucrat mai întâi cu ziua și ulterior ca agent de pază. El a spus:

„Cu soția mea mergea totul bine. Și totuși căutam experiențe sexuale contra cost. Intram aproape în fiecare zi pe site-uri pornografice: era un impuls pe care nu reușeam să-l controlez. Știam că era greșit, mă cuprindea vinovăția, dar apoi o luam de la capăt”.

A mai afirmat că a contactat doar trei escorte, printre care și cele două femei ucise.

Despre Ana Maria Andrei, inculpatul a relatat că, într-o seară din iulie 2024, fiind singur acasă, în timp ce soția și copiii se aflau în Sicilia, a contactat-o la Montecatini și au mers cu mașina într-un loc retras pentru a întreține un raport intim.

Potrivit declarației sale, femeia ar fi vrut să afle dacă este italian, iar după ce a auzit că este român și-ar fi schimbat atitudinea.

„Îi provocam scârbă. Am încercat să o conving spunându-i: «Sunt un băiat curat și am obsesie pentru microbi». Am încercat să o opresc, dar ea a ieșit din mașină, voiam să o fac să raționeze.

Apoi îmi amintesc vag că am înjunghiat-o, că am lovit-o în gât. Când am văzut că nu se mai mișca, am înțeles că murise”.

Întrebat de propriul avocat de ce a făcut acest lucru, el a răspuns: „Din cauza cuvintelor ei, a dezgustului pe care îl simțea față de mine”.

În privința Mariei Denisa Păun, Frumuzache a spus că s-a întâlnit cu ea în seara de 15 mai 2025, după ce stabiliseră totul la telefon, și că s-au văzut la un residence din Prato.

„După raportul sexual, mi-a cerut 10.000 de euro în schimbul tăcerii, ca să nu-i spună soției mele despre întâlnirea noastră. Am crezut că glumește, dar ea a insistat. Mi-am pierdut capul și am atacat-o”, a declarat el.

A mai povestit că a luat-o de acolo într-o valiză, împreună cu cele două trollere și cele două telefoane ale femeii. „Dimineața i-am dus pe copii la școală, apoi am decapitat-o pe Denisa. Nu știu de ce am făcut-o”.

La termenul de joi au fost prezenți și fratele, și sora Anei Maria Andrei, dar și soția inculpatului, aflată la doar câțiva metri de acesta în sală. Sora victimei a declarat:

„Am aflat de moartea surorii mele de pe internet. Eu a trebuit să le spun părinților mei”. Fratele mai mic a spus în fața judecătorilor: „Pentru mine, Ana era ca o a doua mamă”, adăugând că sora lui s-a mutat în Italia după ce a terminat liceul în România.

Apărarea, prin avocatul Diego Capano, a cerut efectuarea unei expertize psihiatrice, iar instanța urmează să decidă asupra solicitării la ședința din 2 aprilie. Frumuzache a explicat și tentativa de evadare din penitenciarul Sollicciano, din 4 februarie, spunând:

„Voiam să-mi protejez familia, la primul termen al procesului un membru al familiei uneia dintre victime m-a amenințat cu moartea, imitând gestul tăierii gâtului”.

Procurorul Luca Tescaroli a cerut trimiterea actelor către parchet pentru verificarea acestor presupuse amenințări și i-a contestat inculpatului și infracțiunea de jaf, acuzându-l că le-a luat celor două victime, chiar după propria lui mărturisire din instanță, în total 1.200 de euro.