Iași – Bergamo este noul zbor direct inaugurat de compania Blue Air. Iată în ce zile se va efectua

- Conținut sponsorizat -

Compania aeriană Blue Air a inaugurat joi, 15 iunie, 2017, zborul care va efectua legătura directă între orașele Iași și Bergamo. Zborul se va efectua de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă.

Zborul inaugural, operat de Blue Air cu un avion B737-500, a plecat de la Iași și a aterizat la amiază pe pista aeroportului din Bergamo, unde a fost întâmpinat la sosire de Arcul de Triumf tradițional realizat de pompierii aeroportului Orio al Serio.

Pe aeroportul din Bergamo, Blue Air este deja prezent începând cu vara anului 2004 și operează zboruri directe în România spre Bacău, de 3 ori pe săptămână (marți, joi și sâmbătă) și Constanța (de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică).

„Suntem încântați să deschidem noua legătura dintre Iași și Bergamo. Italia reprezintă pentru Blue Air o piață strategică și cu această nouă rută dorim să consolidăm prezența noastră în zonă. Prin urmare, suntem convinși că această nouă legătură va stimula turismul și schimburile culturale între aceste țări”, a menționat Mauro Bolla, managerul pe Italia al companiei Blue Air.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Orio al Serio este al treilea aeroport ca mărime din Italia și este un aeroport internațional aflat la 3,7 km sud-est de Bergamo si 45 km nord est de Milano. Companiile aeriene low-cost îl numesc Milan/Bergamo Airport, aceasta nefiind însă denumirea oficială.