Gigliola Cinquetti, interpreta italiană care a dat tonul la „Cerbul de Aur” de la Brașov

- Conținut sponsorizat -

Artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoarea marelui trofeu Eurovision Song Contest 1964, a deschis seria recitalurilor din prima seară a Festivalului Cerbul de Aur din Brașov din acest an.

Gigliola Cinquetti nu s-a aflat pentru prima dată pe scena Festivalului din Piața Sfatului, ea a mai participat la ediția a doua, din anul 1969.

Interpreta italiană este născută la 20 decembrie 1947, la Verona și s-a afirmat în Italia cu veleități de cântăreață și prezentatoare de televiziune. În anul 1964 a câștigat concursul muzical Eurovision cu piesa „Non ho l’età.”

Gigliola Cinquetti, câştigătoarea marelui trofeu Eurovision Song Contest 1964, a deschis seria recitalurilor din prima seară a Festivalului Cerbul de Aur din Brașov din acest an. Foto: Cerbul de Aur – Golden Stag

Ediţia cu numărul 18 a Festivalului Cerbul de Aur a debutat miercuri seara și se desfășoară în perioada 29 august-2 septembrie 2018, la Braşov.

Este o ediţie aniversară, care marchează 50 de ani de la prima ediţie, la Braşov, a celebrului festival.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Uriaşe ecrane amplasate pe o scenă impresionantă au redat, într-un moment emoţionant din debut, primele acorduri ale imnului Cerbului de Aur din 1968, când Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii, condusă de Sile Dinicu, acompania primii artişti care participau la festival.

În prima seară a Festivalului, după Gigliola Cinquetti, spectatorii s-au reîntâlnit apoi cu artişti români care au scris istorie la Cerbul de Aur – Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu al Cerbului de Aur, Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurenţiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov. De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.