O geantă în care se aflau peste 16.000 de euro a fost găsită de către angajaţii unui restaurant din Argeş. Poliţia a reuşit să o identifice pe proprietara genţii, care se întorcea cu iubitul ei, din Italia către Târgovişte. Angajaţii au găsit o geantă în care se erau peste 16.000 de euro şi au predat-o Poliţiei, oamenii legii reuşind, după mai multe ore, să găsească persoana care o uitase şi care era în stare de şoc, potrivit Mediafax.
Este vorba despre o tânără de 23 de ani din Brăila care se întorcea din Italia, alături de iubitul ei, acasă în Târgovişte. Cei doi s-au oprit pe drum, la un restaurant din Deduleşti, să mănânce iar tânăra a plecat şi şi-a uitat geanta în local. Angajaţii au găsit-o şi când au văzut că are o sumă mare de bani, au sunat imediat la Poliţie.
„Veneau din Italia şi mergeau în Târgovişte, acasă la concubinul femeii. Angajaţii au găsit geanta şi au văzut suma mare de bani, peste 16.000 de euro, şi ne-au anunţat. Colegii mei au verificat interiorul şi au găsit buletinul tinerei. Au luat legătura cu mama ei care mai departe şi-a anunţat fiica”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Florin Popa.
Tânăra ajunsese în Târgovişte şi nu mai credea că nu va mai vedea niciun ban înapoi. „Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Drăganu au returnat femeii din Brăila geanta, conţinând peste 16.000 euro. A venit înapoi, de la Târgovişte. Era în stare de şoc. A şi zis că nu credea că există aşa ceva în România. Acum şi-a recuperat banii”, a spus Florin Popa.
Tânăra le-a spus anchetatorilor că intenţiona să cumpere, cu aceşti bani, un apartament în Târgovişte.