Un bărbat din localitatea gălățeană Umbrărești și-a ucis fiul întors în concediu de la muncă din Italia, după ce tânărul le-a reproșat părinților săi că au risipit banii trimiși de acesta în România pentru a-i construi o casă.
Daniel Dumitru Cucoaneş, în vârstă de numai 22 de ani, a avut o ceartă violentă cu părinții săi când a ajuns în România, în concediu, după ce a constatat că aceștia au cheltuit fără rost banii trimiși acasă din Italia, unde muncea pentru o firmă din Parma.
Totodată, Daniel și-a anunțat tatăl că intenționează să o ia cu el în Italia pe mama sa, pentru a o scăpa de bătăile repetate din partea soțului, pe fondul unei gelozii nefondate.
Cearta a degenerat imediat în îmbrânceli, însă, și apoi în bătaie, iar tatăl tânărului, pe nume Marcel Cucoaneş, în vârstă de 47 de ani, a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe fiul său de mai multe ori, relatează ziarul Adevărul.
Rănile provocate de înjunghieri au fost fatale pentru Daniel, acesta murind aproape pe loc, iar după comiterea faptei, tatăl său a încercat să se sinucidă dar a fost imobilizat de ceilalți membri ai familiei care au fost martori la oribila crimă.
Potrivit sursei citate, Daniel trimitea în mod constant bani acasă, părinților săi, care trebuiau să construiască o casă impunătoare pentru acesta în localitatea Umbrărești.
Marcel Cucoaneş a fost reținut de autoritățile din Galați pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fața judecătorului pentru a fi emis mandatul de arestare preventivă.
Sursa foto: Adevărul.ro