Curtea de Casaţie italiană l-a condamnat definitiv, vineri, 12 mai, pe fostul comandant al navei Costa Concordia, Francesco Schettino, la 16 ani de închisoare pentru naufragiul pachebotului, care a dus la moartea a 32 de oameni în ianuarie 2012.
Nava de croazieră Costa Concordia la bordul căreia se aflau 4.229 de persoane, dintre care 3.200 de pasageri din 60 de ţări, a eşuat, la 13 ianuarie 2012, după ce s-a lovit de o stâncă, la aproximativ 300 de metri de ţărm, în apropiere de insula Giglio, din arhipelagul regiunii Toscana, din Marea Mediterană.
Naufragiul a fost considerat unul dintre cele mai grave din istoria marinei italiene, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar cadavrele a două persoane nu au fost încă descoperite.
Procesul împotriva lui Francesco Schettino a început în iulie 2013, împreună cu fostul căpitan fiind deferite instanţei 11 persoane, printre care membri ai echipajului navei şi membri ai conducerii Costa Crociere, compania de la Napoli, regiunea Campania, care deţinea pachebotul. Pe parcursul procesului, autorităţile din Grosseto au subliniat faptul că nava s-a apropiat în mod periculos de insula Giglio, a lovit o stâncă, s-a înclinat şi a luat o mare cantitate de apă la bord.
Cutiile negre ale navei, care înregistrează conversaţiile membrilor echipajului, indică faptul că impactul s-a produs la ora locală 21.45 (20.45 GMT), pe data de 13 ianuarie 2012, dar comandantul nu a anunţat imediat Căpitănia portului cel mai apropiat.
Paza de coastă italiană i-a cerut căpitanului vasului Costa Concordia să se întoarcă la bord pentru a coordona evacuarea pasagerilor, însă acesta a refuzat, potrivit unei înregistrări audio a convorbirii, difuzată în luna ianuarie 2012 de presa italiană.
Francesco Schettino a susţinut pe parcursul procesului că a salvat „mii de vieţi”, negând că ar fi abandonat vasul, precizează Mediafax.