Jurnalistul italian Marco Urbani, administratorul paginii Facebook „I viaggi del Settembrino”, se află în această perioadă într-o nouă vizită în România — despre care scrie frecvent, cu admirație, relatând cu precădere întâmplări pozitive și reflecții personale din contactul direct cu oamenii și cultura locală.
Într-una dintre aceste zile, Urbani a purtat o conversație cu o femeie româncă ce lucrează ca funcționar administrativ într-un birou din cadrul unei piețe acoperite din România.
În timpul discuției, el i-a adresat întrebarea pe care o pune adesea celor cu care interacționează: „Ați fost în Italia?”.
Răspunsul a venit prompt: da. În urmă cu câțiva ani, femeia a locuit timp de cinci ani în nordul Italiei, unde a lucrat ca îngrijitoare.
Salariul ei și a soțului ei din acea perioadă ajungeau la aproximativ 2.500 de euro pe lună, conform celor spuse de ea.
Astăzi, în România, venitul său lunar este de aproximativ 750 de euro. Cu toate acestea, nu regretă alegerea de a renunța la câștigurile mai mari.
După cum i-a mărturisit jurnalistului italian, în timp, a început să dea valoare și altor lucruri, dincolo de bani.
„Când eram badantă, zilele erau dedicate în întregime muncii. Acum am un program fix, termin munca în jurul orei 15:00 și pot să-mi dedic timpul nu doar familiei, ci și pasiunii mele: pictura.”
Pentru ea, timpul a devenit un element esențial. Odată cu noul program de lucru, a redescoperit libertatea de a se bucura de activitățile personale și de a fi prezentă în viața de zi cu zi.
De asemenea, a apreciat faptul că noul loc de muncă implică un efort fizic considerabil mai mic.
„Mai puțin stres fizic, mai puțină oboseală zilnică.”
Conaționala noastră a vorbit și despre impactul emoțional și psihologic pe care îl poate avea un loc de muncă asupra unei persoane.
Potrivit ei, munca de îngrijitoare implică dezvoltarea unor reflexe și gesturi specifice, care pot deveni intruzive în alte contexte:
„Cel care lucrează într-un domeniu, inevitabil, duce cu sine acel limbaj și acele gesturi în viața personală.
Un profesor tinde să explice, cine lucrează într-o fabrică va vorbi mai tare, iar o îngrijitoare va fi deseori prea grijulie… chiar și când nu e nevoie.”
Trecerea la un alt stil de viață a însemnat și sacrificii. Ea a fost nevoită să le spună copiilor săi:
„Nu vă pot ajuta să cumpărați afacerea. Nu vă mai pot trimite contribuția lunară. Trebuie să vă descurcați singuri, așa cum au făcut și alții înaintea voastră.”
Această decizie a venit cu un cost emoțional. După cum i-a explicat lui Marco Urbani, a avea bani de oferit înseamnă, în mod implicit, și a avea o anumită influență asupra deciziilor celorlalți. Renunțarea la sprijinul financiar a însemnat, astfel, eliberarea copiilor și asumarea propriei limite ca părinte:
„Un părinte care sprijină financiar își păstrează o anumită influență, chiar nespusă. Să renunți la asta înseamnă să-i lași liberi cu adevărat — cu tot ce vine la pachet.”
Ea și soțul ei locuiesc și acum în aceeași casă modestă, fără renovări sau lux, trăind simplu, dar asumat.
Marco Urbani, impresionat de poveste, a concluzionat că alegerile acestei femei reflectă un curent de gândire tot mai prezent și în rândul generației sale de italieni. Acesta constă în reevaluarea valorilor fundamentale ale vieții moderne:
„Am început să dăm valoare economică la trei lucruri: timpul, corpul și mintea. Și de aceea refuzăm anumite locuri de muncă. Pentru că nu punem în balanță doar banii. Punem tot.”
El recunoaște însă realitatea dură din spatele acestei alegeri: „Pentru a supraviețui, am distrus vechiul model de viață tradițional.”
Urbani observă că în România încă predomină modelul clasic de viață – naștere, căsătorie, copii, nepoți, bătrânețe – în timp ce în Italia și în alte societăți deschise acest model a început să fie abandonat sau amânat, pe fondul schimbărilor sociale și economice.
Povestea româncei și reflecțiile jurnalistului italian aduc în prim-plan o realitate comună multor europeni: căutarea unui echilibru între nevoile materiale și cele interioare, între confortul financiar și calitatea vieții.
Despre Marco Urbani, vă mai relatam și în luna ianuarie a anului trecut, când l-am găsit la Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, în Iași, vorbind urmăritorilor săi despre marele poet român.
Puteți vedea interviul mai jos: