Formularul 730, declarația de venit în Italia. Termenul limită în 2019

- Conținut sponsorizat -

Ca lucrător cu un contract de muncă înregistrat în Italia, percepeţi o retribuţie din care sunt reţinute contribuţiile de asigurări sociale, însă, în unele cazuri, nu şi impozitul pe venit (IRPEF). Din acest motiv, aveţi obligaţia să prezentaţi declarația pe venitul obținut în anul anterior, declarație care în Italia se numește Formularul 730 sau Modello Redditi (fost Modello Unico).

  • Modello Unico se numește de anul trecut Modello Redditi 2019 PF, (persoane fizice), deoarece partea referitoare la IVA (TVA) a fost eliminată din formular.

În urma prezentării declarației de venit, se face un calcul între taxele cu care suntem datori la stat și cele pe care le-am plătit efectiv în cursul anului; dacă am plătit mai puțin, atunci trebuie să plătim diferența de impozit statului, dacă am dat mai mult, atunci statul ne va da înapoi diferența de bani.

În caz de neprezentare a declarației de venit riscaţi să primiţi ulterior o solicitare de plată a impozitului cu majorări, din partea autorității fiscale din Italia (Agenzia delle Entrare). Lipsa declarației de venit poate avea drept consecință amenzi începând de la 250 de euro și care pot ajunge la sume de ordinul miilor de euro.

Când este obligatorie declarația de venit:

  • declarația de venit trebuie să fie depusă cu ajutorul formularului 730 sau a „Modello Redditi” de către toți lucrătorii care au avut venituri mai mari de 8,000 de euro în anul precedent;
  • când contribuabilul este titular de o activitate privată (Partita IVA), chiar dacă în 2018 nu a obținut nici un venit este obligat să depună declarația de venit;
  • dacă lucrătorul a schimbat locul de muncă pe parcursul anului 2018, a perceput retribuții de la doi sau mai mulți angajatori, este obligat să depună declarația de venit indiferent de suma anuală încasată;

Atenție! Dacă salariul dumneavoastră nu depășește 8.000 euro/an și nu aveți alte venituri pe teritoriul Italiei, nu sunteți obligat să faceți declarația de venit!

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dacă lucrătorul nu este obligat să prezinte declaraţia de venit poate oricum decide să o facă pentru a avea şi alte deduceri la taxele ce trebuie plătite, de exemplu dacă pe parcursul anului a avut cheltuieli pentru îngrijiri medicale, lucrări de reconstrucţie, dobânzi la împrumut.

Unde vă puteți adresa pentru declarația de venit:

În luna martie 2019 ați primit de la angajatorul dumneavoastră CU 2019 (Certificazione Unica), care spune cât ați câștigat în anul 2018, toate reținerile (câte taxe ați plătit la stat prin intermediul statului de plată) și un sumar al contribuțiilor INPS reținute. Apoi, cu acest CU, vă veți putea adresa unui CAF abilitat sau unui consultant (contabil) care vă va asista la completarea declaraţiei, Formularul 730 sau Formularul Unic.

Care sunt termenele limită pentru declarația de venit din 2019?

Formularul 730 în anul 2019 va putea fi depus în perioada:

- Continuarea după publicitate -
  • de la 15 aprilie până la 8 iulie pentru formularul 730 ordinar;
  • de la 15 aprilie până la 23 iulie pentru formularul 730 precompletat;

Modello Redditi (Modelul Unic) se va depune în perioada:

  • 31 septembrie 2019 este noul termen pentru prezentarea modelului de venit 2019 pe anul 2018.

Cât vă costă să faceți declarația de venit?

Costul declarației fiscale poate varia și chiar foarte mult, de la oraș la oraș, de la profesionist la profesionist, de la cantitatea de date care urmează să fie verificată, corectată și/sau completată etc.

Exemple:

- Continuarea după publicitate -
  • 730 ordinario – de la 9 la 75 euro, în funcție de venitul declarat;
  • 730 congiunto – 70 euro;
  • 730 precompilato – 17 euro;
  • 730 integrativo – 20 euro;
  • Unico (Modello Redditi) – de la 35 euro la 55 euro, în funcție de venitul declarat;
  • Unico precompilato – 15 euro;
  • Unico pf titolari di Partita Iva – de la 40 euro.

Sursa: Guidafisco.it