Un antreprenor italian stabilit în România, a fost victima unui atac violent în localitatea Copălău, județul Botoșani.
Vittorio Quattrini, în vârstă de 49 de ani, originar din Sezze, regiunea Lazio, a fost bătut cu o bâtă de baseball de către viceprimarul localității Copălău, Costantin Bălineanu, într-un conflict care escaladează de ani de zile între cei doi.
Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul italian lucra pe câmpurile sale cultivate cu floarea-soarelui
Conform relatărilor, viceprimarul Bălineanu, însoțit de primarul Ciprian Ivanov și de alți membri ai familiei sale, s-a apropiat de Vittorio Quattrini și, după un schimb de cuvinte tensionat, a recurs la violență, lovindu-l pe antreprenor cu brutalitate. Loviturile i-au cauzat lui Quattrini răni grave la cap, brațe și picioare.
În momentul atacului, italianul era însoțit de soția sa româncă
Într-o declarație pentru postul de televiziune Antena 3 CNN, femeia a explicat că soțul ei se află în conflict cu viceprimarul de mai mulți ani, după ce le-ar fi luat peste 100 de hectare de pământ din cele 360 pe care ei le lucrează.
Soția italianului a fost, la rândul ei, agresată de cumnatul viceprimarului în timpul incidentului.
Deși primarul Ivanov a sosit la fața locului, acesta nu a intervenit pentru a calma situația, ci, dimpotrivă, ar fi susținut agresorii:
„A zis că mai avem terenuri să-i dăm. Ne-a adresat injurii, el era pregătit de bătaie, după cum vorbea și ce agresiune ne adresa.
Conflictul este pornit de la domnul Ivanov (n.r. primarul comunei), probabil că de data asta l-a împins pe dumnealui în față, ca să nu mai apară el”, a declarat femeia.
Un localnic a filmat scena. Vidfeo mai jos:
Poliția a intervenit la scurt timp după incident și a deschis o anchetă
De asemenea, autoritățile au anunțat că vor dispune măsuri judiciare în funcție de concluziile medico-legale și de evoluția situației legale a victimei.
Cu toate acestea, Vittoria Quattrini și soția sa susțin că au depus deja numeroase plângeri la poliție împotriva agresorilor, fără ca autoritățile să intervină în mod decisiv până acum.
Bărbatul italian, care a investit aproape un milion de euro în afacerea sa agricolă din România, a declarat că nu intenționează să cedeze în fața intimidărilor:
„Aceasta este viața mea acum. Nu voi pleca, indiferent de presiunile la care sunt supus”, a spus el.