O femeie gravidă, care tocmai se pregătea să urce într-un tren spre Torino, s-a văzut nevoită să nască în sala de așteptare a gării din Cuneo, provincia Torino din Piemont, în jurul orei 17:30 de luni, 9 ianuarie 2023.
Potrivit publicației locale Cuneo Dice, femeia se afla în compania soțului, din fericire, care a asistat-o pe aceasta pe tot parcursul nașterii.
Între timp, în ajutorul celor doi soți a sărit și șefa gării, care se apropiase pentru a vedea ce se întâmplă și a procurat în scurt timp niște haine și pături pentru a înveli micuța, cu scopul de a proteja-o de frigul de afară.
„Am cerut imediat intervenția unei ambulanței. Apoi am luat telefonul și m-am îndreptat spre capătul primului peron pentru a-i liniștii pe viitorii părinți cu privire la sosirea ambulanței și a-i duce într-un loc sigur, dar nu a mai fost nevoie: am văzut-o venind pe lume”, a declarat pentru ziarul local Debora Geido, șefa gării din Cuneo.
„O emoție ce nu poate fi descrisă”, a definit-o Debora pe cea trăită în acele moment în care venea pe lume o ființă.
„În timp ce admiram acel dulce spectacol, mi-a sunat telefonul. Erau paramedicii de la Crucea Roșie care, în timp ce se aflu pe drum cu ambulanța, voiau să-mi dea niște indicații și să mă susțină pentru a ajuta femeia cu nașterea”, a mai povestit șefa gării.
„Sinceră să fiu, s-a născut deja. Acum ce trebuie să facem?”, le-a spus paramedicilor Debora.
Personalul medical i-a mai dat șefei de gară unele indicații pentru a se asigura că mama și copilul sunt bine, iar aceasta a transmis totul mai departe părinților.
Aceștia din urmă erau însă foarte liniștiți și au făcut chiar și un selfie cu cel mai nou membru al familiei lor.
Tânăra mamă, care este de origine nigeriană și are circa 30 de ani, este de fapt la cea de-a cincea naștere. Ea și nou-născuta au fost transportate apoi la spital cu ambulanța, unde medicii au co în stare bună de sănătate, mai precizează sursa citată.
La locul nașterii intervenise între timp și o patrulă a carabinierilor, care se afla în preajma gării în cursul unei intervenții ce nu avea legătură cu nașterea de pe peron.