Femeie găsită moartă în Italia pe canapea. Sufocată cu o pernă de un hoț intrat la furat

- Conținut sponsorizat -

Margherita Ceschin, o femeie de 72 de ani, a fost găsită moartă sâmbătă, 24 iunie, în locuința ei din Conegliano, provincia Treviso. Corpul neînsuflețit a fost găsit pe canapea, după ce prietenele ei au alarmat autoritățile.

Inițial, s-a presupus că femeia s-a simțit rău și a decedat, însă rezultatele autopsiei și unele detalii de la fața locului au ridicat o serie de întrebări rămase fără răspuns pentru investigatori. Margherita ar fi fost sufocată cu o pernă, probabil de un hoț care a intrat la furat în apartamentul său.

Ea urma să aibă o întâlnire la cină cu niște prietene, însă nu s-a prezentat și prietenele sale au alertat forțele de ordine. Un vecin a reușit să intre în casa femeii de pe balcon și a găsit-o fără viață pe canapea.

Locuința era închisă din interior, în timp ce toate lucrurile din dormitor erau răvășite și sertarele deschise. Telefonul mobil al femeii a fost găsit spart, iar fereastra din cameră era forțată.

Conform rezultatelor autopsiei, ea er fi fost lovită la cap și apoi sufocată cu o pernă. Investigatorii suspectează că a fost ucisă în urma unei încercări de jaf.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Margherita a fost atacată de un hoț care a intrat pe fereastră în casa ei și care a lovit-o mai întâi la cap și apoi a sufocat-o cu o pernă, sprijinindu-se cu un genunchi pe toracele femeii.

Se crede că era moartă de vineri, cu o zi înainte de a fi găsită.

Margerita Ceschin locuia de puțin timp în apartamentul respectiv, iar ultima persoană cu care vorbise în ziua agresiunii la telefon a fost fiica sa.

Locuința a fost sechestrată și carabinierii continuă cercetările la fața locului.

Autoritățile au luat declarații de la prieteni și rude ale femeii. Potrivit informațiilor furnizate, vecinii au declarat că nu au auzit țipete sau zgomote neobișnuite în seara crimei.