O femeie în vârstă de 26 de ani a protestat într-un mod inedit împotriva scumpirilor din Italia, ea a blocat traficul pe autostrada A28 Portogruaro-Conegliano cu un autoturism Ford Fiesta pe spatele căruia a lipit un afiș, apoi a lovit două mașini de poliție și în final și-a tăiat venele. Toate acestea filmate în direct pe Instagram, precizează Il Messaggero.
Tânăra, pe nume Pamela I., ar fi de origine bulgară, dar trăiește de mult timp în Italia. Ea a ales să protesteze în direct, pe rețelele de socializare, filmându-se cu telefonul în timp ce era la volan: „Nu mă pot opri, ne omorâți cu zile! Vă ștergeți la c..r cu viața noastră! Gata, ajunge!”, a strigat în timp ce mașina se deplasa numai cu 30 de km/oră, timp de 20 de minute, semănând panică din cauza riscului de coliziuni din spate.
Pamela lucrează la Amazon ca șofer, are un profil Instagram cu puține postări, dar 8.000 de urmăritori și este rezidentă în Codroipo (Friuli-Venezia Giulia).
„Plătesc taxele, sunt educată și respect pe toată lumea, dar în fiecare seară mă întreb unde voi dormi și eu sunt printre cei norocoși. Dacă nu dorm în mașină, trebuie să plătesc cel puțin 50 de euro pe noapte. (…) Mă simt umilită”, a scris ea pe afișul de pe spatele mașinii.
Tânăra a protestat împotriva Guvernului italian, chiar de ziua ei de naștere: „Rămân fără bani și nu am nimic de pierdut. Vreau să fac asta pentru toată lumea, merg de la Pordenone la Milano cu 30 de km pe oră.”
De asemenea, ea și-a invitat prietenii: „Cine vrea mi se poate alătura. Nu vrem să deranjăm pe nimeni, ci doar să încetinim traficul, pentru a atrage atenția autorităților.”
Trei patrule de polițiști au blocat autostrada, dar Pamela inițial a refuzat să oprească, lovind două mașini ale agenților, apoi și-a tăiat venele. Polițiștii au chemat salvarea și tânăra a fost dusă la spital. Starea sa nu este una gravă. Ea a fost denunțată pentru rezistență la un funcționar public, producerea de pagube prin tulburarea traficului de pe autostradă și refuz de a opri la semnalul agenților rutieri.