Femeie din Italia, înșelată cu 15.000 de euro de un bărbat cunoscut pe internet. S-a dat drept ofițer în armata italiană

- Conținut sponsorizat -

O poveste de dragoste ce pare desprinsă din scenarii de film a ajuns în fața instanței de judecată de la Ancona. O femeie de 43 de ani din orașul Jesi, regiunea Marche, a fost victima unei presupuse escrocherii sentimentale, ce a culminat cu pierderea a 15.000 de euro.

Un bărbat din regiunea Campania, de aceeași vârstă cu victima, este judecat pentru acuzația de fraudă. El neagă faptul că ar fi înșelat-o de bani pe femeie și declară că de fapt erau niște bani luați cu împrumut.

Conform publicației Today, cuplul s-a cunoscut pe un site de întâlniri și, după un an de relație, între 2017 și 2018, bărbatul i-a propus femeii: „Te iubesc, hai să ne căsătorim!”

În această perioadă, femeia a cheltuit sume semnificative de bani, inclusiv achitând avansuri pentru pregătirile de nuntă și cumpărând electrocasnice pentru viitoarea lor casă.

Suspiciunile ei au început însă să crească atunci când și-a dat seama că bărbatul evita să stabilească data nunții, ceea ce a făcut-o să investigheze mai mult.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aceasta a descoperit că identitatea bărbatului era falsă. Datele personale ale bărbatului nu erau cele reale, avea alt nume și alt prenume. Mai mult de atât, a pretins că era locotenent în armata italiană, dar nici asta nu era adevărat.

Bărbatul, apărat de avocații Alessio Colotti și Luca Montanari, neagă acuzațiile de fraudă, susținând că banii primiți de la femeie au fost doar împrumuturi.

Procuratura a cerut o pedeapsă de un an de închisoare pentru inculpat. Sentința este așteptată să fie pronunțată pe 16 ianuarie 2024, sub supravegherea judecătoarei Antonella Passalacqua.

Victima este reprezentată de avocatul Vania Lupacchini și a ales să participe la proces ca parte civilă.