Explozie devastatoare în Italia: Două blocuri s-au prăbușit, zeci de oameni au rămas în stradă

O explozie produsă duminică, 22 martie 2026, la Roma, în Italia, a provocat prăbușirea a două clădiri și a afectat alte imobile din apropiere.

Mai multe persoane au fost rănite, două dintre ele fiind în stare gravă, iar aproximativ 70 de locatari au fost evacuați, informează Corriere della Sera. Deocamdată nu sunt informații privind naționalitatea persoanelor afectate,

esplosione piana del sole-2
Sursa foto: Corriere della Sera

Deflagrația a avut loc în jurul orei 13:00, în zona Piana del Sole, între via Tavagnasco și via Castellinaldo, în cartierul aflat de-a lungul autostrăzii Roma–Fiumicino, în dreptul zonei Ponte Galeria.

Bubuitura a fost auzită în toată zona, iar la fața locului au fost trimise ambulanțe, pompieri, polițiști și carabinieri, care au intervenit printre dărâmături pentru a căuta eventuale alte victime.

În urma suflului, cel puțin trei clădiri au fost afectate, iar alte patru sau cinci imobile lipite au suferit avarii de la ușoare la grave.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Imaginile apărute în rețelele sociale și în grupurile din cartier arată structura unei clădiri rămasă aproape fără pereți, în timp ce resturile au lovit și autoturisme aflate în apropiere.

Până acum au fost confirmați doi răniți grav, ambii vârstnici. O martoră a relatat: „Am văzut o femeie întinsă la pământ, tremurând.”

WhatsApp-Image-2026-03-22-at-13.33.38 (1)
Sursa foto: Corriere della Sera

Primele echipe sosite au scos două persoane dintre dărâmături și le-au predat personalului medical în cod roșu, însă verificările au continuat, deoarece clădirile erau locuite.

În primele momente s-a luat în calcul o scurgere de gaz, iar ulterior s-a vorbit despre explozia unei butelii GPL.

Pompierii au transmis că deflagrația ar fi fost provocată de o astfel de butelie, care a distrus pereții clădirilor.

La intervenție au participat mai multe echipe operative, inclusiv autospeciale pentru lucru la înălțime, o autobază de apă, unități canine și salvatori specializați în căutarea persoanelor surprinse sub dărâmături.

La locul exploziei s-au deplasat și președintele municipiului XI, Gianluca Lanzi, precum și primarul Romei, Roberto Gualtieri.