Cel puțin jumătate de milione de euro amendă pentru o italiancă de 30 de ani din localitatea Spoleto, provincia Perugia, care deține o cooperativă de prestări servicii în sectorul domestic și care a exploatat de-a lungul anilor peste 230 de femei, toate de naționalitate străină, care lucrau ca îngrijitoare de bătrâni.
Potrivit datelor făcute publice de Garda de Finanțe din Perugia, italianca a ascuns Fiscului în toți acești ani suma de 2,5 milioane de euro câștigată de pe urma acestor „badante”, pentru care trebuia să plătească statului italian circa 700.000 de euro, sumă care corespunde numai TVA-ului datorat, informează Umbria24. Îngrijitoarele, care asistau atât bătrâni, cât și persoane cu dizabilități, erau plătite cu mult sub salariul minim prevăzut de Contractul Colectiv Național de Muncă din Italia și majoritatea dintre ele lucrau „la negru”, mai precizează sursa citată.
Multe dintre aceste femei au denunțat-o însă pe italianca de 30 de ani la Garda de Finanțe când au descoperit că nu le-au fost plătite contribuțiile la sistemul de providență socială, deși știau că familiile pentru care lucrau plăteau cooperativei sume cu mult superioare salariilor pe care le primeau ele. Administratoarea cooperativei, însă, băga banii în buzunarul ei, iar în cele din urmă îngrijitoarele, multe dintre ele românce, se trezeau că n-aveau dreptul la șomaj, nu beneficiau de asigurare medicală și nici de contribuțiile pentru pensie.
Alte „badante” au depus plângere împotriva italiencei în schimb după ce au descoperit că au avut un contract de muncă înregistrat numai pentru câteva luni, deși ele au lucrat perioade mult mai lungi. Agenții Gărzii de Finanțe au descoperit că femeia italiancă percepea o taxă de numai 30 de euro pe zi de la familiile care aveau nevoie de o îngrijitoare, cu mult sub prețul pieței, eliminând astfel concurența. Dar lucrătoarele nu numai că le primeau doar o parte din această sumă, însă le mai reținea și bani din salariu la sfârșit de lună, folosind diferite scuze.
În urma plângerilor depuse de îngrijitoarele care au fost înșelate de administratoarea acestei cooperative, Garda de Finanțe a deschis o anchetă și a descoperit astfel că titulara avea un registru „negru” în care ținea evidența tuturor plăților efectuate de familiile care solicitau serviciile îngrijitoarelor exploatate. Datorită acestui registru, anchetatorii au reușit să calculeze prejudiciul adus de femeia de 30 de ani statului italian și lucrătoarelor pe care le-a exploatat.
Astfel, informează Lorenza Monetta, comandantul Gărzii de Finanțe din Perugia, anchetatorii au calculat că sancțiunea pe care femeia italiancă riscă să o primească se ridică la suma de 500.000 de euro.