După 10 ani de muncă în agricultură în Anglia și Irlanda, Ionuț Crăciun, un tânăr originar din Ghimpețeni, județul Olt, a ales să se întoarcă în țara natală, unde să pună în practică tot ceea ce a învățat în străinătate.
Într-un moment în care mulți români aleg să lucreze peste hotare, departe de pământul natal, povestea lui Ionuț Crăciun oferă o nouă perspectivă, subliniind valorile muncii de acasă și importanța revenirii la rădăcini.
„După 10 ani de străinătate, m-am gândit să mă întorc acasă pentru că am zis că decât să muncesc 10-12 ore pentru altcineva, în altă țară, mai bine să muncesc în țara mea pentru mine, 15 ore”, a afirmat Ionuț Crăciun potrivit Reporter24.
El a renunțat la viața din Anglia și Irlanda și a ales să se întoarcă în România. Aici, a decis să continue munca părinților săi în agricultură, activitate ce necesită o implicare deplină a întregii familii.
„Este o activitate în care toată familia este angrenată, de la mic la mare. Cel mai mic membru al familiei este fetiţa de un an aproape, care stă acasă şi ne a aşteaptă, apoi suntem eu, soţia, mama şi tata. Şi generaţia de dinainte a cultivat pepeni şi e o îndeletnicire rămasă în familie”, a declarat Ionuț, arătând importanța acestei munci pentru toți membrii familiei, de la cei mici la cei mari.
În prezent, familia Crăciun cultivă pepeni roșii, usturoi și varză pe terenurile din Ghimpețeni. Produsele lor sunt apreciate și pot fi găsite în Piața Producătorilor Olteni de lângă Consiliul Județean Olt, precum și în Piața Zahana din Slatina și în Piața din Pitești.
În loc de comerțul ambulant, tradițional pentru părinții săi, el a ales să vândă produsele în piețe, o schimbare semnificativă în strategia de afaceri a familiei.
„Anul acesta avem două hectare de pepeni, două hectare de varză, două hectare, aproape trei, de usturoi. Recoltăm şi vindem în funcţie de sezon. Acum, vara, merg pepenii, iar toamna usturoiul şi varza.
Înainte de anul acesta, până să mă implic eu, părinţii mei vindeau tradiţional, prin sate. Mergeau cu maşina, cu căruţele şi vindeau ambulant. Acum am reuşit să luăm un loc în Piaţa Zahana din Slatina, mai avem şi la Piteşti şi încercăm să ne promovăm produsele aşa cum putem”, a spus tânărul fermier.
Cea mai mare provocare pe care o înfruntă agricultorii români, potrivit lui Ionuț, constă în promovarea și vânzarea produselor.
Comparând cu străinătatea, el subliniază avantajul calității superioare a produselor românești, deși recunoaște că în Occident există un traseu bine stabilit pentru produse până la consumator.
„Deosebirea faţă de ce se întâmplă în străinătate este că avem o calitate mai bună a produselor. Doar că, la noi, promovarea şi desfacerea sunt cele mai mari probleme. Ei sunt foarte bine dezvoltaţi pe desfacere şi sunt mai evoluaţi din acest punct de vedere, dar la nivel de calitate nu au ce avem noi. Produsele noastre sunt mult mai bune”, a spus tânărul.
Dar în pofida dificultăților, Ionuț Crăciun este decis să continue munca în agricultura românească. Acesta subliniază că, în ciuda diferenței de percepție a consumatorilor români, munca lor, a țăranilor, este de neprețuit.
„Consumatorii români sunt împărţiţi. Sunt oameni care aprecizează munca noastră, a ţăranilor. De exemplu, la usturoi, le spun un preţ şi li se pare că e un preţ foarte mic pentru calitatea pe cre o avem. Mai sunt şi oameni nemulţumiţi şi li se pare prea scump. Munca noastră nu se opreşte niciodată, începem din primăvară până iarna târziu”, a explicat fermierul.
În contextul actual, în care se încurajează promovarea alimentației sănătoase și a producției agricole durabile, povestea lui Ionuț Crăciun și a familiei sale devine o sursă de inspirație. Într-o lume în care lucrurile se schimbă rapid, uneori este nevoie să ne întoarcem la esențial – la pământ, la rădăcini, la munca de acasă.