Personalul casnic din Italia, drepturi și îndatoriri: „Informați-vă corect, amenzile sunt usturătoare”

- Conținut sponsorizat -

Joi, 3 martie 2022, s-a desfășurat la Torino o sesiune de informare pe tema drepturilor și obligațiilor lucrătorilor români din Italia, cu focus pe domeniul asistenței familiale.

Evenimentul a fost organizat de către Consulatul General al României de la Torino, în colaborare cu Ambasada României în Italia. Au intervenit Ioana Gheorghias, consul general, Andrei Sfîrloagă, consilier diplomatic, atașat pe probleme de muncă și sociale la Ambasada României la Roma și Ionela Mihaela Dumitru, consultant fiscal la Torino. În sală au fost prezenți reprezentanți din Asociații de români, sindicate dar și multe conaționale angajate în domeniul asistenței familiare, unele venite chiar din alte regiuni sau localități. 

De menționat că, în ultimul an, în presa din Italia au apărut mai multe articole legate de pagube înregistrate de statul italian, atribuite mai multor cetățeni români, mulți dintre ei chiar din zona Piemonte. Astfel, zeci de îngrijitoare, acuzate de evaziune fiscală, au primit dosare cu amenzi de mii de euro ca urmare a nedeclarării la fisc a veniturilor sau prezentarea unor declarații incomplete.

„În ultimii doi ani de pandemie, problemele s-au diversificat. Lucrătorii români din Italia sunt foarte apreciați pentru munca lor. Zona noastră de competență cuprinde regiunile Piemonte, Liguria, Val d’Aosta. Vorbim de o populație de peste 133.000 de români, dintre care 75.000 de femei, multe lucrează în domeniul asistenței familiare. Există și unele derapaje, care de multe ori derivă de la faptul că multe persoane nu se informează din surse oficiale, credibile. De aceea a binevenit să organizăm întâlniri proactive de informare”, a spus consulul Ioana Gheorghias.

„Primim la consulat diferite mailuri, unde ni se cere un sfat sau un ajutor pentru un prieten care întâmpină o anumită problemă. Noi încercăm să răspundem la fiecare, în două, trei maxim șapte zile. Însă trebuie să ne contacteze direct persoana interesată”, a mai precizat oficialul român.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Trebuie să vă cunoașteți legile și drepturile salariale”

Andrei Sfîrloagă face același apel la o informare corectă: „Nu vă bazați pe informații neoficiale și nu vă lăsați duși în eroare. Legile trebuie cunoscute, cine nu cunoaște legea nu obține atenuante. Adresați-vă sindicatelor, confederațiilor din Italia. Un alt sfat, fiți atente mai ales la începutul unui raport de muncă: categoria lor, concediile, alte condiții, preaviz. Nu acceptați compromisuri contractuale. Odată ce ai început să faci un compromis, e greu de schimbat după. În cazul muncii la domiciliu, spre deosebire de alte categorii, nu există card de înregistrat orarul la intrare și ieșire de la muncă, nu există telecamere, munca se desfășoară între patru pereți, e mai greu să-ți aperi drepturile, să controlezi situația”. 

Multe probleme intervin atunci când se constată nerespectarea contractelor din partea angajatorilor. „E important ca cetățenii să știe cum se pot apăra, cum pot semnala nereguli. Am făcut demersuri, și acum, pe site-ul Inspectoratului de muncă din Italia există posibilitatea de a descărca formulare în limba română. Dar legislația nu ne permite nouă, ca funcționari români, să intervenim, pentru că nu avem competență pe teritoriul unui alt stat”. 

De aceea, cel mai importantă este informarea corectă, prevenția. „De asemenea, cea mai bună cale pentru soluționarea unor conflicte este a căuta mai întâi o conciliere a părților, asistată. Sunt foarte multe cazuri de decizii ale INPS care angajaților nu li se par corecte, dar nu avem puterea de a schimba decizia unei instituții decât prin a recurge pe cale juridică”.

Un alt aliat al angajaților sunt sindicatele: „Afilierea, înscrierea într-un sindicat e importantă, e ca o plasă de protecție. Sindicatele au putere de negociere, de mediere, întotdeauna unitatea e benefică, mai ales atunci când ai dreptate”. 

- Continuarea după publicitate -

Pensiile: „Ar fi utilă o aplicație pentru a avea detalii despre cererea de pensionare, soluționările durează prea mult”

În cadrul sesiunii de informare un alt punct de interes atins a fost cel al pensiilor. „În Italia și România sunt condiții diferite de ieșire la pensie. Depinde de vârstă, stagii de cotizație, sunt cerințe diferite pentru ieșirea anticipată la pensie etc. Important de subliniat că între Italia și România sunt schimburi de informație electronică. Una din greșelile frecvente pentru cei care au lucrat în ambele țări este aceea că se face cerere de pensionare în alt loc decât cel de rezidență. De exemplu, o doamnă care se duce în vacanță în România, și depune acolo cerere de pensionare. Când se începe acel dosar, din verificări rezultă că ultimul loc de muncă, domiciliul sunt în Italia, acolo unde trebuia depusă inițial și așa se produce blocajul!”, a explicat atașatul de muncă de la Ambasadă.

Un alt caz semnalat din sală a fost cel al unei doamne de 68 de ani, aflată la pensie, care așteaptă de luni de zile soluționarea dosarului: „Ce pot să fac pentru a rezolva dosarul, că mi-e frică să nu mor eu înainte”, a glumit, pe ton amar, românca. 

Andrei Sfîrloagă, atașat pe probleme de muncă, a asigurat că în ultimii ani timpul mediu de soluționare a dosarelor de pensii a scăzut, și că dacă e un dosar complet, poate dura și câteva luni. Dar de multe ori însă durata soluționării este foarte lungă. „Am făcut numeroase ședințe cu cei de la INPS, întâlniri tehnice cu birouri competente cum ar fi cel de la Terni, cu funcționari italieni pe domeniu. Din păcate, deși se încearcă o colaborare mai rapidă, sunt cazuri în care se cramponează de nimicuri”.

- Continuarea după publicitate -

O propunere interesantă pentru dosarele de pensii a venit din partea unei participante la sesiunea de informare, care a întrebat de ce nu se folosesc banii puși la dispoziție pentru digitalizare, spre a face o aplicație pe site-ul biroului de pensii din România, unde fiecare să poată vedea, cu un cod personal, stadiul cererii de ieșire la pensie. „Putem verifica azi unde e un pachet sau o scrisoare cu un simplu cod, dar nu putem vedea informații despre un dosar depus”. Reprezentantul Ministerului Muncii a spus că va trimite mai departe propunerea, la București.

Tot din discuții a fost evidențiat un alt caz, al unei femei cu dublă cetățenie, din Republica Moldova, cu pașaport românesc, care a lucrat în toate cele trei țări. A aflat că, în urma unui acord recent, din 2021, dintre Italia și Republica Moldova, poate intra la calcului pensiei și perioada lucrată în țara de origine. 

Importanța declarației de venit

O atenție deosebită trebuie acordată declarației de venit, care trebuie făcută în Italia. Andrei Sfîrloagă a precizat că „unii cetățeni români au lucrat și pregătesc dosar de pensie, dar nu au depus declarația de venit cum era obligatoriu. Așa că se calculează retroactiv contribuțiile neplătite pe cinci ani precedenți, deci și amenzile de rigoare. Atenție deci, verificați constant poziția și situația contribuțiilor vărsate, așa numitul estratto conto prevvidenziale, sau, dacă ați făcut o cerere, verificați în ce stadiu este. Este important să vă implicați activ în aceste demersuri”. 

- Continuarea după publicitate -

Mihaela Dumitru, consultant fiscal, a vorbit despre declarația de venit și riscurile care derivă atunci când nu se completează corect sau complet. „Apreciez foarte mult româncele care lucrează în domeniul asistenței familiare și care sunt atente la a face declarația de venit corect și la timp. Cine trebuie să o facă – toți cei care au un venit peste 8000 de euro anual și cei care au sub 8000, dar au avut două CUD – uri de exemplu, chiar dacă au avut și o perioadă de șomaj. Fundamental e să se înțeleagă importanța de a lucra în legalitate. Lucrând legal, se pot avea beneficii, cum ar fi pentru persoane care au rude în îngrijire, chiar în străinătate. Puțini știu că sunt cheltuieli care se pot recupera, doar dacă banii pentru rude în întreținere sunt trimiși cu documente doveditoare. Iar unele românce trimit chiar bună parte din banii câștigați într-o lună!”

Ce se întâmplă când nu se face declarația de venit? „Amenzile de câteva sute de euro ajung la câteva mii, usturătoare, pentru că se adaugă neplata la timp și penalități pentru fiecare zi de întârziere. Astfel se ajunge la unele sume devastatoare, am avut cazuri de badante care au primit dosar cu 10.000, 20.000 de euro de plată. Uneori au fost și greșeli de calcul ale instituțiilor italiene, de aceea fiecare dosar trebuie verificat la virgulă. Dar sunt cazuri în care am plâns când am văzut amenzile. Când ai un cod fiscal, e scris pe frunte ce și cât ai de plătit. De aceea, informarea oficială e sfântă”. 

Exact tipologia de amendă primită de soția unui român din sală, care a povestit cum, în 9 ani, de la o amendă de 600 de euro pentru necompletarea declarației de venit cum trebuie, a fost nevoită să plătească 4600 de euro: „În tot acest răstimp nu am primit nicio scrisoare de somație, nimic. Mi s-a spus nu aveți nicio șansă, decât să plătiți”. Un avocat român prezent în sală a subliniat importanța ridicării corespondenței, tocmai pentru a evita acumularea amenzilor. “Sunt români care nu se duc să ridice corespondența recomandată, pentru că așa speră că evită unele amenzi. De fapt, pentru administrația italiană de multe ori, ești considerat responsabil chiar dacă nu ridici corespondența”.

În contextul discuțiilor despre declarația de venit s-au amintit și avantajele fiscale oferite de statul italian pentru diferite categorii: „Fiecare declarație de venit e personală, nu există o formulă de calcul generală, pentru că trebuie să luăm în evidență mai multe variabile, cum ar fi  cheltuielile. De exemplu, acel ex bonus Renzi, a crescut de la 80 la 100 de euro lunar, iar beneficiarii pot avea în decembrie 1200 euro în buzunare. Deci apelul meu este unul la legalizare și la legalitate, pentru că dacă ai datorii la statul italian, acele datorii mai devreme sau mai târziu trebuie plătite, iar dacă se plătesc târziu amenzile sunt enorme”, a mai precizat Mihaela Dumitru. 

O altă întrebare din public a fost legată de sancțiunile care se primesc dacă nu se introduc în declarația de venit imobile de proprietate, aflate în străinătate. „Unii le scriu, alții nu, dar declarația cu privire la patrimoniul în străinătate trebuie făcută atunci când se calculează dacă un contribuabil are sau nu acces la unele avantaje fiscale, de exemplu atunci intră și în declarația ISEE”, a precizat Mihaela Dumitru. 

De asemenea, pentru cei care doresc să se întoarcă acasă, atașatul de muncă a explicat că există „stimulente, prime de relocare, de reinserție. Românii care se întorc acasă pot primi beneficii sociale în funcție de domeniul de specializare, experiență, vârstă etc”.

- Mai multe după publicitate -