Drama Doiniței, românca de 50 de ani, moartă în Italia după ce s-a întors de la înmormântarea unei rude din România

- Conținut sponsorizat -

Doina Purdel, avea 50 de ani, era din Panciu, județul Vrancea, însă de 14 ani locuia împreună cu soțul în Italia, la Santa Giustina in Colle, în provincia Padova.

O femeie frumoasă și plină de viață. O femeie sănătoasă, cel puțin în aparență, pentru că Doinița nu era suferindă de nici o maladie în mod particular. Și totuși, inima ei era obosită…

S-a întors din România duminică, 18 februarie, de la înmormântarea cuscrei sale care se stinsese la numai 49 de ani. Era mama ginerelui său, iar Doinița împreună cu soțul fuseseră la înmormântarea ei, în România, pentru a o însoți pe ultimul său drum.

La întoarcerea de la aeroport, Doinița s-a oprit la casa surorii ei pentru a zăbovi un pic. Erau trei surori în familia lor și toate trei trăiau aici, în Italia. A intrat în casă și la doar câteva minute i s-a făcut rău. S-a prăbușit la pământ, iar familiarii au încercat să o reanimeze în timp ce sunau după ambulanță.

Dar inima Doiniței a cedat în scurt timp, prea brusc și prea repede ca femeia să mai poată fi salvată. La sosirea personalului medical, pentru femeia română de numai 50 de ani nu mai era nimic de făcut decât să se constate decesul. Doina Purdel a făcut un infarct care i-a pus capăt vieții și s-a stins sub ochii soțului, a surorilor și a celorlalți familiari, neputincioși în fața destinului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În aceste momente când scriem, trupul neînsuflețit al Doiniței Purdel ajunge la Panciu, în România, unde sunt deja în așteptarea sa surorile Teodora și Mariana precum și fiica Doiniței, Anamaria.

Unica fiică a sa, care doar cu câteva zile în urmă și-a înmormântat și soacra. Doina Purdel va fi înmormântată la Panciu, în pământul natal, sâmbătă, 24 februarie.

O dramă familiară care ne reamintește din nou, din nefericire, cât de neputincioși suntem în fața morții și a destinului.

Doina Purdel, 50 de ani, sursa foto: profilul Facebook

Multe și emoționante mesajele transmise pe Facebook Doiniței de către prieteni:

„Multă durere ai lăsat în urmă dragă Doina, multe lacrimi curg pentru sufletul tău tânăr și bun, nu pot să cred că pleci atât de devreme și ne lași cu un gol imens. Nu te vom uita niciodată, draga mea prietenă! Dumnezeu să te odihnească în pace!”

- Continuarea după publicitate -

„Nu te vom uita niciodată suflet bun… nu sunt sufficiente lacrimile și florile… Veghează-ți copii dragii și restul familiei… sunt distuși de durere!”

- Mai multe după publicitate -