Un incident neobișnuit s-a petrecut pe 12 august, în zona de servicii Paganella Est de pe autostrada A22, când un tată francez aflat în vacanță în Italia și-a uitat cele două fiice în vârstă de 8 și 10 ani în localul de tip autoservire.
Bărbatul, convins că fetele dorm pe bancheta din spate, și-a continuat călătoria spre graniță, în direcția Franței, relatează publicația ANSA.
Cele două fetițe rămăseseră însă în interiorul magazinului alimentar, unde au fost observate de personalul unității, vizibil dezorientate și incapabile să comunice în limba italiană.
Angajații au alertat imediat poliția rutieră. O patrulă a secției din Trento a sosit rapid și a preluat fetele.
Polițiștii au reușit cu dificultate să obțină numărul de telefon al tatălui, care își continua nestingherit drumul, și l-au anunțat despre situație. În același timp, polițiștii au contactat-o și pe mama copilelor.
Părinții sunt separați și au custodie comună, însă în acea perioadă fetele se aflau în grija tatălui.
Mama, aflată și ea în vacanță în Italia, a ajuns la zona de servicii de pe autostradă după aproximativ patru ore și și-a regăsit fiicele în siguranță.
Până la sosirea părinților, agenții au stat alături de fete și s-au jucat cu ele pentru a le liniști.
La finalul zilei, minorele au fost reincredințate părinților, însă cazul a fost raportat Parchetului și Tribunalului pentru minori din Trento, pentru evaluarea situației.
Autoritățile au subliniat că finalul fericit a fost posibil datorită vigilenței personalului din zona de servicii și intervenției prompte a poliției.