Doi soți morți de cancer la câteva ore distanță, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului

- Conținut sponsorizat -

Doi soți din SUA au murit de cancer la câteva ore distanță unul de celălalt, chiar înainte de Crăciun, relatează Daily Mail.

Steve Hawkins (58 de ani) și Wendy Hawkins (52 de ani), soț și soție, au murit de cancer în aceeași zi, la zece ore unul de celălalt, pe data de 23 decembrie. Cei doi sufereau de forme diferite de cancer și erau internați la spitalul Yankton din South Dakota, Statele Unite.

Steve a lucrat ca paramedic la Serviciul de Ambulanță (EMS) din Yankton, iar Wendy a fost casnică, îngrijindu-se de cei trei copii ai lor: Brad, Mandi și Trent, care acum au peste 20 de ani.

Într-un apel postat pe GoFundMe pentru a strânge bani pentru cheltuielile de înmormântare, Trent, fiul cuplului, a scris: „A fost o experiență tragică. Au fost părinți minunați și au avut mare grijă de familia noastră”.

Primul care s-a îmbolnăvit a fost soțul. El a luptat timp de cinci ani împotriva cancerului, a fost supus tuturor terapiilor necesare, dar boala a învins. Între timp, s-a îmbolnăvit și soția lui.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ea a primit un diagnostic de cancer cu metastaze, o împrejurare care a împiedicat-o să fie aproape de soțul ei așa cum și-ar fi dorit.

Printr-o împrejurare complet întâmplătoare, atât Steve Hawkins, cât și soția lui, Wendy Hawkins, au murit cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, la 10 ore distanță unul de celălalt, spre disperarea copiilor lor.

Cu o strângere de fonduri organizată pe GoFundMe s-au strâns peste 9.000 de dolari, care vor contribui la cheltuielile de înmormântare ale celor doi soți.