Doi soți din Italia au murit la 40 de minute unul după altul, în timp ce se aflau în localități diferite

- Conținut sponsorizat -

Doi soți din Italia au murit în aceeași zi, la numai patruzeci de minute unul după celălalt, în două unități sanitare diferite.

1200-20240620213727
Mario și Silvana. Sursă foto: iltirreno.it

Mario Tognotti, în vârstă de 93 de ani, și Silvana Scarlatti, 82 de ani, erau rezidenți în localitatea Palaia, provincia Pisa din Toscana, și au petrecut o viață întreagă împreună.

Decesul lor, aproape simultan, a impresionat întreaga comunitate locală, iar fiica celor doi bătrâni, Daniela Tognotti, a povestit pentru ziarul Il Tirreno cu emoție despre viața părinților ei și despre relația strânsă pe care aceștia au avut-o.

Silvana Scarlatti suferea de o boală degenerativă și era internată într-un azil de bătrâni din Buti, în timp ce Mario Tognotti, afectat de o altă boală, își petrecea ultimele zile într-o unitate sanitară din Pisa.

Cei doi soți s-au văzut pentru ultima dată în urmă cu douăzeci de zile, după 56 de ani de căsnicie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„A fost epilogul unei vieți pe care au trăit-o umăr la umăr”, a declarat Daniela, singura fiică a cuplului.

Mario și Silvana s-au cunoscut și s-au căsătorit în 1968, iar de atunci au fost nedespărțiți. Bărbatul a lucrat inițial ca fermier, în tinerețe, apoi a devenit muncitor într-o fabrică de ambalaje, unde a lucrat și Silvana.

„El era originar de San Donato di Santa Maria a Monte, ea era născută și crescută la Lari, dar din momentul în care s-au întâlnit, nu s-au mai despărțit niciodată”, a povestit Daniela.

Cei doi soți au fost întotdeauna alături, chiar și atunci când sănătatea le-a fost șubrezită, fiind internați împreună în aceeași cameră de spital cu câțiva ani în urmă.

Trupurile neînsuflețite ale lui Mario și Silvanei au fost expuse împreună în capela Asistenței Publice din Capanne, în comuna Montopoli, iar înmormântarea a avut loc la Partino, luni.

- Continuarea după publicitate -

Daniela, care locuiește în Palaia cu fiica ei de cinci ani, a fost profund mișcată de decesul părinților ei, subliniind legătura specială dintre aceștia.

„Au ales să împărtășească bucurii și dureri, iar această promisiune de unire va dura pentru eternitate”, a spus ea.

Povestea acestui cuplu, care a trăit și a murit împreună, rămâne un exemplu emoționant de dragoste și devotament, marcând profund comunitatea locală și toți cei care i-au cunoscut.