Ferm convinși că e de ajuns să ai o declarație pe propria răspundere la tine pentru a putea merge la pescuit, chiar dacă te afli în Zona Roșie din Italia, doi cetățeni români s-au ales cu amenzi usturătoare după ce au fost prinși de carabinieri practicând acest sport pe malul râului Po.
Cei doi nu numai că au ieșit din case pentru un motiv neîntemeiat, dar s-au deplasat și între două provincii din regiunea Lombardia pentru a ajunge la locul de pescuit, scrie publicația locală La Provincia di Cremona. Mai exact, conaționalii noștri s-au pornit din Brescia și au parcurs autostrada A21 cu mașina până la Cremona, ajungând ulterior pe malul râului Po’ unde și-au instalat instrumentele de pescuit.
Surprinși acolo de o patrulă de carabinieri, bărbații români au prezentat declarațiile pe propria răspundere în care era specificat foarte clar că au ieșit la pescuit, de aceea se așteptau ca totul să fie în regulă. Normele în vigoare, însă, interzic părăsirea locuinței fără un motiv întemeiat pentru persoanele care locuiesc în Zona Roșie și cu atât mai puțin este permisă deplasarea între localități sau provincii din această zonă. Iar pescuitul sub nicio formă nu este considerat un motiv întemeiat.
Prin urmare, cei doi cetățeni români s-au ales cu o amendă care, conform legilor în vigoare, este de 400 de euro pentru fiecare.
Vă reamintim că regiunea Lombardia, precum și regiunile Piemont, Calabria, Valle d’Aosta și Provincia Autonomă Bolzano, sunt incluse în Zona Roșie unde sunt impuse restricțiile cele mai severe prin care se poate ieși din casă doar cu declarația pe propria răspundere și cu un motiv întemeiat. La fel este valabil și pentru deplasările între localități diferite din aceeași zonă.
Te-ar mai putea interesa:
- Coronavirus în Italia: 5 regiuni din Zona Galbenă vor trece în Zona Portocalie și o provincie va trece în Zona Roșie
- Un italian care instiga oamenii pe Facebook să nu respecte legile anti-COVID riscă să ajungă la închisoare