Doi polițiști din cadrul comisariatului „Salario Parioli” din Roma, capitala Italiei, deja suspendați din funcție și aflați în arest la domiciliu într-un alt dosar, au fost arestați preventiv alături de doi complici – un cetățean marocan și unul croat – fiind acuzați de jaf la domiciliu, după ce ar fi atacat o familie de romi într-o tabără de pe via dei Gordiani.
Potrivit RomaToday, măsura a fost pusă în aplicare de carabinieriii din Ostia, împreună cu brigada mobilă a Poliției din Roma, în urma unei anchete coordonate de Parchetul din capitala italiană.
Investigația s-a bazat pe declarațiile familiei, imagini de supraveghere și analiza telefoanelor celor vizați, iar anchetatorii spun că au fost strânse indicii grave împotriva celor patru.
Conform reconstituirii, suspecții ar fi intrat în locuința a doi soți din tabăra romă, pretinzând că sunt carabinieri din zona Parioli.
Ar fi prezentat un ecuson al forțelor de ordine și ar fi susținut că trebuie să facă o percheziție, sub pretextul căutării de arme și droguri.
Odată intrați, i-ar fi imobilizat pe cei doi adulți și pe copiii minori, ar fi închis ușa locuinței și ar fi ridicat tonul la adresa femeii, după ce aceasta și-ar fi exprimat îndoiala cu privire la identitatea lor.
Spaima, notează anchetatorii, ar fi fost atât de puternică încât femeii i s-ar fi făcut rău, iar fiul de 12 ani ar fi început să plângă de frică.
Profitând de situație, agresorii ar fi folosit o bormașină pentru a demonta panouri de placare ale locuinței și ar fi furat aproximativ 5.000 de euro în numerar, cinci ceasuri Rolex și un ceas Cartier.
Ancheta a dus nu doar la identificarea a trei presupuşi autori direcți, ci și a celui considerat „omul din interior”: cetățeanul croat ar fi oferit informații detaliate despre casă și ascunzătorile folosite pentru bani și bijuterii.
Același bărbat fusese anchetat în vara anului 2023 pentru deținerea unei mașini furate, cu plăcuțe de înmatriculare contrafăcute, iar acum este indicat ca având un rol decisiv în planificarea jafului.










