Doi cetățeni italieni au fost arestați sâmbătă, 2 ianuarie 2021, acuzați că au jefuit un bărbat român căruia i-au smuls de la gât un lănțișor de aur. Potrivit publicației italiene Salerno Today, jaful a avut loc la sfârșitul lunii iulie din acest an, dar cei doi infractori au fost identificați abia în urmă cu câteva zile, în urma unei anchete efectuată de polițiștii italieni.
Din cele relatate de anchetatori reiese că bărbatul român circula pe bicicletă în apropierea unui supermarket din orașul Salerno când, în timp ce tranzita via Adige, a fost abordat de doi bărbați care au coborât dintr-un autoturism. Unul dintre ei i-a smuls conaționalului nostru lanțul de aur pe care îl purta la gât, apoi au fugit la bordul autoturismului, fâcându-și pierdute urmele.
Bărbatul român nu a ezitat să denunțe furtul la poliție, iar în urma unei anchete desfășurate de inspectorii de la Polizia di Stato din Salerno, cei doi jefuitori au fost identificați. Polițiștii au reușit să descopere identitatea lor cu ajutorul imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere video din zonă, dar și datorită informațiilor primite de la unii cetățeni care se aflau în preajmă la momentul jafului.
În data de 29 decembrie 2020, judecătorul pentru anchete preliminarii de la Tribunalul din Salerno a emis astfel mandate de arestare pe numele celor doi italieni: P.M., în vârstă de 34 de ani, – și B.L., în vârstă de 22 de ani, amândoi originari din și rezidenți în Eboli. În cursul zilei de astăzi, agenții de poliție au executat mandatele de arestare și i-au condus pe cei doi infractori în penitenciar.