Doi frați întorși din Italia pe neașteptate, au întrerupt partida de amor a tatălui lor cu poliția, pompierii și paramedicii

Un incident cel puțin neobișnuit a avut loc în urmă cu câteva zile în Botoșani, implicând un bărbat în vârstă de 61 de ani și copiii săi veniți în concediu din Italia.

Bărbatul, care este văduv de mai mulți ani, se afla în compania unei femei la domiciliul său, într-o întâlnire romantică.

Pentru a îmbunătăți atmosfera, el ar fi luat și o pastilă menită să-i mărească libidoul, după care seara a continuat fără alte probleme.

Între timp, cei doi copii ai bărbatului, care locuiesc în Italia, s-au întors acasă pe neașteptate.

Ajunși la locuință, ei au încercat să ia legătura cu tatăl lor, însă acesta nu le-a răspuns nici la ușă, nici la telefon.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Panicați de lipsa de răspuns, cei doi au apelat serviciul de urgență 112, temându-se că s-a întâmplat ceva grav.

Echipele de intervenție, inclusiv pompierii, poliția și personalul medical de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, au ajuns rapid la locuința bărbatului.

„La fața locului am ajuns și noi și colegii de la ISU, și poliție, alături de copiii persoanei din interior.

În momentul în care pompierii se pregăteau să spargă ușa, a ieșit și proprietarul apartamentului, confuz și speriat”, a declarat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Bărbatul, vizibil surprins de agitație și îmbrăcat mai puțin decât sumar, le-a explicat celor prezenți că totul era în regulă.

Starea sa fizică și faptul că nimic nu era în neregulă puteau fi „ușor observate și cu ochiul liber”, a mai adăugat asistentul medical, făcând aluzie la contextul în care acesta a fost găsit.

După lămurirea situației, bărbatul a rămas împreună cu copiii săi, cărora a trebuit să le ofere explicații pentru confuzia și panica pe care le-au trăit din cauza acestei întâmplări neprevăzute.