Dramaticul accident s-a petrecut în jurul orei 15:00 de sâmbătă, 18 martie 2023, pe teritoriul localității Cogollo del Cengio din provincia Vicenza, în Veneto.
Un cetățean român, care se deplasa cu motocicleta pe strada provincială Costo, ce traversează localitatea menționată mai sus, s-a izbit de un autoturism și a suferit răni foarte grave care, în cele din urmă, au dus la deces.
Din primele informații relatate de Il Giornale di Vicenza reiese că autoturismul de care conaționalul nostru s-a izbit circula în fața motocicletei sale și era condus de un italian în vârstă de 70 de ani, rezident în localitatea Breganze.
Anchetatorii nu au reușit să reconstruiască încă dinamica accidentului cu exactitate și nu se cunosc cauzele până la această oră.
Cert este însă că, la un moment dat, motociclistul a lovit în plin autoturismul Nissan condus de bărbatul italian și corpul său a fost aruncat pe asfalt, provocându-i răni foarte grave.
Bărbatul român a fost transportat apoi cu elicopterul la spitalul din Vicenza unde medicii s-au luptat ore în șir cu moartea pentru a salva viața pacientului.
Din nefericire, în cursul zilei de ieri, 19 martie 2023, la circa 24 de ore după accident, corpul compatriotului nostru a cedat, iar medicii au fost nevoiți să-i declare decesul.
Potrivit sursei citate, victima se numea Constantin Robert Bucur, de naționalitate română, avea 29 de ani și era rezident în localitatea Altavilla Vicentina.