Românca în vârstă de numai 15 ani moartă în Italia într-un accident rutier: șoferul consumase băuturi alcoolice

- Conținut sponsorizat -

Șoferul mașinii în care călătorea Denisa Carmina Pop, tânăra română în vârstă de numai 15 ani, moartă duminică, 31 ianuarie, la Samone, într-un accident rutier, s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, scrie La Repubblica.

Carabinierii din Ivrea, care anchetează dinamica accidentului în care și-a pierdut viața tânăra fată, au constatat că băiatul de la volan, și el de naționalitate română, în vârstă de 23 de ani, s-a urcat la volanului autoturismului BMW cu o alcoolemie de 0,5 g/l, ceea ce este împotriva legii pentru un șofer începător.

Drept urmare, șoferul, care a ajuns la spital după accident împreună cu celălalt pasager din autoturism, a fost denunțat pentru omor rutier și conducere în stare de ebrietate.

Între timp, astăzi va avea loc înmormântarea Denisei, elevă la un liceu din San Benigno Canavese, rezidentă cu familia ei în localitatea Castellamonte, provincia Torino. Funeraliile sunt programate la ora 15:00, la biserica Sfinții Petru și Pavel din Castellamonte.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16:30 de duminică, 31 ianuarie 2021, la Samone, chiar înainte de intersecția pentru autostrada A5 Torino-Aosta. Denisa se afla într-un autoturism BMW 318 cu alți doi tineri români și se îndreptau spre Ivrea.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Mașina în care călătorea Denisa Pop

Mașina cu cei trei tineri s-a ciocnit de un autoturism Smart condus de o femeie italiancă în vârstă de 51 de ani. BMW-ul și-a încheiat apoi cursa în afara carosabilului, iar în urma impactului Denisa a fost aruncată din autovehicul și a murit pe loc. Ceilalți doi tineri, precum și femeia italiancă din mașina Smart, au fost transportați la spitalul din Ivrea, dar viața lor nu este în pericol.

Foto articol: Quotidiano Canavese

- Mai multe după publicitate -