Marți, 18 aprilie, a început în România un exerciţiu la nivel naţional pentru testarea şi verificarea echipamentelor din componenţa sistemului de avertizare, desfășurat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), informează Mediafax.
Exerciţiul organizat pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă are loc săptămâna aceasta la nivelul întregii ţări, iar marţi a debutat în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Ialomiţa şi Vrancea.
„Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va desfăşura un amplu exerciţiu, la nivel naţional, pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017. În perioada 18-21 aprilie, în localităţi din ţară va fi declanşat mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populaţiei din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Simulările au început marți iar timp de patru zile, locuitorii Bucureștiului dar și a celorlalte județe, vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, vor fi testate şi echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populaţie.
Sirenele au tonalităţi diferite în funcţie de situaţia pe care o anunţă.
Oamenii au fost avertizaţi în ultimele zile, prin intermediul mass-media, să nu intre în panică atunci când se vor auzi sirenele sunând, iar îndemnul a fost luat în serios la Constanţa, localnicii ignorând alarmele care au răsunat în oraş preţ de aproximativ o oră.
La indiferenţa constănţenilor a contribuit şi o ploaie densă şi temperatura scăzută de afară, oamenii grăbindu-se să-şi rezolve treburile, fără să dea prea multă atenţie alarmelor.
”Am auzit la televizor de alarme. Nu m-am speriat, de ce să mă sperii? Cred că sunt bune, ce să zic. Să sperăm că nu va fi nevoie de ele”, a spus un pensionar.
”Ştiu că astăzi e un exerciţiu care ne învaţă cum să acţionăm în cazul unui dezastru. De asta sună alarma”, a declarat şi o femeie, vânzătoare în piaţă.
Testarea continuă astăzi, miercuri, 19 aprilie, în Bucureşti, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi.