Comentariile la textul despre românii care se transformă după câteva pahare de alcool mi-au trezit un deja-vu.
Mi-am adus aminte de un episod din 2017 când am fost chemat în Delta Padului, în zona Veneției, de unde mai mulți români pescari ne-au sunat și ne-au rugat să venim pentru că, spuneau ei, sunt persecutați de italieni, de poliție și de carabinieri. Că nu mai pot pescui în liniște, că sunt controlați fără motiv și că sunt tratați nedrept doar pentru că sunt români.
Am mers acolo și am stat două zile, am ascultat pe îndelete tot ce aveau de spus și la urmă am făcut exact ce trebuie să facă un jurnalist: am mers și la cealaltă parte, la autorități, la pescari locali, la cei care monitorizau zona. M-au așteptat cu documente, cu filmări și cu probe, iar povestea s-a întors complet: românii noștri nu erau victimele, ci braconierii. Prindeau pește la curent, cantități uriașe, tone pe săptămână, pe care le încărcau în dube și le vindeau la „negru”.
Am făcut un reportaj corect, nu comod. După difuzare s-au deschis anchete la nivel regional, pentru că fenomenul era mult mai mare decât părea, iar știrea s-a rostogolit rapid și prin presa italiană.
Dar reacția care m-a lovit cel mai tare nu a venit din partea italienilor, ci din partea altor români. Pentru mulți problema nu era braconajul, ci faptul că eu nu am închis ochii și că nu am „protejat imaginea românilor”.
M-a lovit atunci un val de ură incredibil pentru că nu am acceptat ideea că între români trebuie să ne prefacem că totul e în regulă, chiar și atunci când nu e.
Și aceeași reacție o văd și acum. Scrii despre un episod banal, dar real, despre un român care după câteva pahare face spectacol la o petrecere și imediat apar vocile care spun că nu e bine să vorbești despre asta. Că „nu dă bine”, că ne „spălăm rufele în public”, ca și cum problema ar fi faptul că o spunem, nu faptul că se întâmplă.
Eu nu cred în logica asta. Nu cred că respectul unei comunități se construiește prin tăcere sau prin negare. Respectul se construiește prin onestitate și prin capacitatea de a ne privi și defectele, nu doar meritele.
Sigur, fiecare are dreptul să vadă lucrurile altfel. Este perfect normal să nu fim toți de acord. Dar faptul că spun aceste lucruri nu înseamnă că denigrez comunitatea românească. Din contră. Sunt atâtea lucruri pe care le-am făcut, le fac și le voi face tocmai pentru a obține exact opusul: respect.
